Trump ironizează reacțiile internaționale în războiul tarifelor: ”Mă imploră, nu știu cum să îmi mai facă pe plac”

Delia Pătru
Foto: Facebook/Donald J. Trump

Donald Trump sfidează căderea piețelor financiare și duce războiul comercial la un nou nivel. A crescut de azi taxele vamale pentru China la 104%. De câteva ore au intrat în vigoare tarifele vamale pentru 60 din țări din lume inclusiv pentru Uniunea Europeană.

Reclame

De azi, orice produs din UE importat de America se taxează suplimentar cu 20%. Iar liderul de la Casa Albă ironizează reacțiile internaționale și susține că liderii lumii cad în genunchi în fața lui după impunerea tarifelor și îl imploră să negocieze, scrie digi24.ro

„Vă spun că aceste țări încearcă să mă sune, nu știu cum să îmi mai facă pe plac, mă pupă în fund, mă imploră: Te rog, te rog, să ajungem la un acord. Fac orice, fac orice, domnule!”, a spus Trump.

„Vă mai spun încă o dată: Nu puteți negocia așa! Dacă negocierile ar fi preluate de Congres, atunci cel mai bine vindeți rapid toate acțiunile pe care le aveți la Statele Unite, că intră în faliment. Știu ce fac, la naiba, și voi știți asta. De asta m-ați votat!”, a continuat el.

Noile tarife comerciale impuse de Trump au intrat, astăzi, în vigoare

Tarifele vamale „reciproce” impuse de președintele SUA, Donald Trump, pentru zeci de țări au intrat în vigoare astăzi.

În săptămâna scursă de când Trump a anunțat tarifele, pe 2 aprilie, bursele s-au prăbușit, iar oamenii de afaceri și politicienii lumii încearcă încă să înțeleagă dacă este o tactică de negociere a președintelui american sau o schimbare de paradigmă în care SUA renunță la ordinea comercială globală îndreptată spre liberalizarea comerțului, care a funcționat timp de decenii.

În SUA, indicele S&P 500 care este unul dintre cei mai importanți indici bursieri din lume și arată cum evoluează prețul acțiunilor pentru principalele 500 de companii listate pe bursele americane, a pierdut aproape 6 trilioane de dolari de la anunțul tarifelor.

Dolarul american s-a depreciat miercuri cu 0,7% față de un coș de valute ponderat în funcție de schimburi comerciale. Euro a urcat cu 0,75%, la 1,1041 dolari. Lira sterlină a câștigat 0,3% față de dolar, la 1,2812 dolari, potrivit The Guardian.

Yenul japonez s-a întărit de asemenea cu 0,6% față de dolar, lla nivelul de 145,48 yeni.

Este cea mai puternică scădere în patru zile de la crearea indicelui în anii ’50, remarcă Reuters, fiind provocată nu de cauze economice, ci de o decizie administrativă.

Președintele american consideră însă că acestea sunt necesare pentru a soluționa dezechilibrele comerciale și pentru a proteja locurile de muncă și producția americane, scrie g4media.ro

Bursele din Europa au deschis pe roșu

După o revenire marginală ieri, toate piețele bursiere europene principale sunt în scădere la deschidere, transmite BBC.

În Franța, indicele Cac 40 a scăzut cu 2,3% la scurt timp după deschidere

Dax din Germania a scăzut cu 2,1%

FTSE 100 din Marea Britanie a scăzut cu 2,5% la deschidere și acum este în jur de 2%

Tarifele SUA pentru China au crescut miercuri la 104%

Statele Unite au anunțat marți că vor impune tarife de 104% pentru importurile din China, măsură care va intra în vigoare la scurt timp după miezul nopții.

China a refuzat să cedeze în fața a ceea ce a numit „șantaj” și a promis că va „lupta până la capăt”, scrie hotnews.ro

Piețele bursiere din Asia au reacționat puternic luni, înregistrând scăderi semnificative. Indicele Hang Seng din Hong Kong a scăzut cu 8% în primele ore de tranzacționare, iar acțiunile companiilor chineze Alibaba și Tencent au pierdut peste 8%.

„Investitorii trebuie să își ia medicamentul”, a afirmat anterior Trump, adăugând că nu va accepta un acord cu China până când deficitul comercial al SUA nu va fi rezolvat.

Potrivit lui Sean Callow, analist FX la ITC Markets Sydney, „singurul mecanism de oprire este iPhone-ul președintelui Trump, iar acesta dă puține semne că prăbușirea pieței îl deranjează suficient pentru a-și reconsidera o poziție în care crede de decenii”.

China ripostează: tarife suplimentare de 84%

La rândul ei, China a anunțat, miercuri, tarife suplimentare pentru toate bunurile importate din SUA.

Beijingul va impune acum Statelor Unite o taxă de import de 84% – o creștere de 50% față de taxele sale anterioare, scrie digi24.ro

Ministerul de Finanţe al Chinei a precizat că aceste tarife suplimenare vor intra în vigoare de joi, 10 aprilie, începând cu ora locală 12:01 (miercuri, ora 12.00 în SUA, ora 19:00, ora României).

De asemenea, Ministerul Comerţului de la Beijing a declarat că a adăugat 12 entităţi americane pe lista de control al exporturilor şi 6 entităţi americane pe lista „entităţilor nesigure”, transmite Reuters.

Companiile adăugate pe lista de control al exporturilor includ American Photonics şi Novotech.

Exporturile de produse cu dublă utilizare către aceste societăţi vor fi interzise. Celor adăugate pe lista entităţilor nesigure, inclusiv Shield AI şi Sierra Nevada Corporation, li se vor interzice activităţile de import şi export legate de China şi investiţiile în China.

Pieţele europene – care erau deja în scădere – au scăzut şi mai mult după anunţul Chinei privind tarifele de 84% la importurile din SUA. Indicele FTSE 100 al celor mai mari companii listate în Regatul Unit a scăzut cu 3,3%, în timp ce indicele german Dax a scăzut cu 4%, iar indicele francez Cac 40 a scăzut cu 4%.

Între timp, preţul futures al ţiţeiului Brent a scăzut până la 58,47 dolari. Este prima dată când un baril a costat mai puţin de 60 de dolari din februarie 2021, notează The Guardian.

Social media chineză, inundată cu postări anti-Trump

În timp ce China se pregătește pentru un tarif de 104% pentru multe dintre exporturile sale către SUA, sentimentul anti-Trump este în creștere pe internetul chinez, potrivit g4media.ro

În această dimineață, mai mult de jumătate din primele 10 trending topics de pe platforma populară de social media Weibo sunt despre SUA sau tarife. Rețineți, totuși, că platforma este puternic monitorizată și controlată, ceea ce înseamnă că ceea ce putem vedea acum acolo a fost filtrat de cenzori.

Cel mai important hashtag, cu peste 15 000 de comentarii, a fost inițiat de televiziunea de stat CCTV și spune: „SUA poartă un război comercial în timp ce cer mai multe ouă”. Radiodifuzorul a menționat în postarea sa că SUA solicită importuri mai mari de ouă din țările UE pentru a face față unei penurii pe plan intern, impunând în același timp tarife blocului.

„Nu vrea Trump să facă totul singur? Cereți-i să crească găini!”, se arată într-un comentariu Weibo foarte apreciat.

Între timp, multe mesaje se fac ecoul retoricii guvernului potrivit căreia China va „lupta până la capăt”.

„Acesta este un război financiar fără fum. Cu siguranță nu ar trebui să fim lași. Ar trebui să luptăm din greu cu [Trump] până la capăt și să-i arătăm puterea poporului chinez”, se arată într-o altă postare populară.

Administrația Trump, gata de negocieri cu alți parteneri

În paralel, administrația Trump a început rapid discuții cu alți parteneri comerciali vizați de planul amplu de tarife.

Astfel, administrația americană a programat discuții cu Coreea de Sud și Japonia, doi aliați apropiați și parteneri comerciali importanți, iar premierul Italiei, Giorgia Meloni, urmează să efectueze o vizită la Washington săptămâna viitoare.

Reclame
author avatar
Delia Pătru
Distribuie acest articol