Valentin Robu a impresionat în acest sezon la Metalul Buzău, în Liga 2. Astfel, la finalul acestei ediții de campionat, atacantul în vârstă de 22 de ani ar putea prinde un transfer important, potrivit șefilor clubului la care este legitimat în prezent. CSU Craiova ar fi una dintre echipele interesate să îl cumpere pe jucător.
„Un singur jucător a fost solicitat de mai multe cluburi din prima ligă: Valentin Robu, atacantul. Nu s-a concretizat nimic. Așteptăm perioada din vară. A avut Dinamo, Oțelul. Au mai fost interesate Sepsi, Craiova, Farul. Face 23 de ani. E un copil de perspectivă. Anul acesta nu a dat greș în primele șase luni de campionat”, a spus Patrick Benga, finanțatorul celor de la Metalul Buzău, conform DigiSport.
24 de meciuri a jucat Valentin Robu în acest sezon la Metalul Buzău. 10 goluri și două pase decisive a reușit acesta să marcheze, iar reușitele lui l-au adus în atenția mai multor cluburi din Superliga României. 200.000 de euro este cota de piață a fotbalistului, potrivit Transfermarkt