Directorul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj, Elena-Mihaela Cocora, îndeamnă primarii din județ să acceseze programul „Furnizare de servicii integrate în comunitățile rurale- facilitarea accesului persoanelor vulnerabile la servicii de bază eficiente și de calitate”. Bugetul este de peste 800 milioane de euro, iar finanțarea va ajunge la cei mai harnici, pe principiul „primul venit-primul servit”.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale a lansat procesul de selecție pentru 2000 de comune care vor beneficia de finațare în cadrul proiectului derulat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și urmărește creșterea incluziunii sociale și reducerea sărăciei.
În aceste comune vor funcționa Echipe Comunitare Integrate formate din specialiști din domenii precum asistență socială, sănătate și educație care urma să găsească soluții personalizate pentru fiecare beneficiar în parte.
„Proiectul în ansamblul său vine în sprijinul celor mai vulnerabili dintre noi și pune omul pe primul loc, așa cum a comunicat si doamna Ministru Simona Bucura-Oprescu. Cât privește județul Dolj, îi îndemn pe toți primarii comunelor să acceseze acest program fiind extrem de benefic comunităților pe care le conduc fiecare în parte. Proiectul în sine aduce o serie de beneficii precum formarea echipelor comunitare integrate din domenii precum: sănătate, asistență socială și educație, fiind de notorietate necesitatea dezvoltării acestor sectoare în cadrul comunităților locale.
De asemenea, prin proiect se acordă sprijin direct persoanelor vulnerabile: pachete alimentare, servicii de îngrijire la domiciliu, consiliere educațională și profesională.
Mai departe, în cadrul proiectului se are în vedere și dotarea și amenajarea spațiilor destinate furnizării serviciilor sociale precum și asigurarea de echipamente și resurse pentru specialiștii locali, și nu în ultimul rând sisținere financiară pentru 200 de compartimente care doresc să urmeze studii superioare în domeniul asistenței sociale”, a declarat directorul AJPIS Dolj.
Proiectul are un buget total de 815 milioane euro, fiind cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, iar perioada de implementare este ianuarie 2025-secembrie 2029.
„Cât privește participarea unităților administrative trebuie să precizăm că acestea pot aplica, selecția fiind de tip non-competitiv facându-se având la bază principiul „primul venit-primul servit” până la semnarea a 2000 de protocoale de colaborare.
Unitățile administrativ teritoriale interesate, trebuie să depună o scrisoare de intenție și documentele necesare la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, prilej cu care îndemn încă o dată primarii din Județul Dolj să nu ezite, și să aplice pentru obținerea finanțării, existând disponibilitate totală pentru îndrumare atât din partea mea cât și din partea colegilor care fac parte din echipa de Proiect.
Primarii din județul Dolj, trebuie să știe că documentația necesară nu este una laborioasă, și că împreună putem ajuta comunitățile rurale să se dezvolte. Concluzionând, edilii comunităților rurale trebuie să arate deschidere față de Proiectul aflat în desfășurare acesta propunându-și prin crearea și funcționarea echipelor comunitare integrate să crească calitatea serviciilor comunitare furnizate, să crească capacitatea autorităților publice locale de a raspunde în mod eficient la vulnerabilitățile identificate, să crească numărul de persoane care beneficiează de servicii comunitare integrate și nu în ultimul rând să îmbunătățească calitatea vieții”, a mai precizat Mihaela-Elena Cocora.
Solicitanții trebuie să știe că pentru a fi eligibili trebuie îndeplinte anumite condiții și anume:
- comunele solicitante nu trebuie să fi încalcat alte protocoale de colaborare, sau contracte în cadrul unor proceduri de achizitie publică și/sau în cadrul unei proceduri de acordare a unei finanțări nerambursabile, din bugetul consolidat al statului sau din bugetul comunitar,
- fac dovada capacității profesionale și operaționale pentru participarea în proiect în calitate de aplicant, prin existența unei echipe de specialiști,
- își asumă prin Hotărâre a autorității legislative locale aprobarea protocolului de colaborare dintre unitatea administrativ-teritorială și parteneriatul proiectului în vederea constituirii echipei comunitare integrate, aprobarea bugetului estimat, asumarea cheltuielilor neeligibile si suplimentare, precum și alte asemenea ce se regăsesc cuprinse în Procedura Cadru de Selecție a unităților administrativ-teritoriale pe care directorul AJPIS Dolj îî îndeamnă să o aibă în vedere în permanență la depunerea solicitării de finanțare.
- comunele aplicante se angajează că respectă prevederile legislației în vigoare cu privire la egalitatea de sanse și de tratament între femei și bărbați în domeniul muncii, egalitatea de șanse și nediscriminare și că vor lua în considerare în implementarea protocolului de colaborare toate politicile și practicile prin care să nu se realizeze nicio deosebire, excludere, restricție sau preferință indiferent de rasă, naționalitate, etnie, s.a.m.d.