Au fost desecretizate cheltuielile pentru zborurile lui Iohannis

Delia Pătru
Foto: Facebook/ Klaus Iohannis

Administraţia Prezidenţială a desecretizat marţi costurile pentru zborurile efectuate de fostul preşedinte Klaus Iohannis, în cele două mandate. Din aceste date rezultă că, în al doilea mandat, Iohannis a cheltuit 15 milioane de euro pentru închirierea de avioane private.

1,5 milioane de euro a costat avionul pentru vizita lui Klaus Iohannis în America Latină și 1,4 milioane de euro cel pentru turneul în Asia. Este vorba despre turnee care au durat mai multe zile, potrivit documentelor Administrației Prezidențiale.

Cei mai mulți bani au fost cheltuiți în 2023, peste 7,3 milioane de euro, pentru avioane private. Este anul cu cele mai multe turnee prezidențiale.

În cei 10 ani de mandat, Klaus Iohannis a avut 193 de deplasări externe, făcute cu avionul:

  • 2015: 25 de zboruri externe, cu costuri totale de 6,6 milioane de lei (1,3 milioane de euro). Cele mai multe deplasări au fost către Belgia.
  • 2016: 20 de zboruri externe, cu costuri de 5,1 milioane de lei (1,02 milioane de euro) pentru închirierea de avioane. Pe lângă Franţa şi Belgia, pe listă apar, între altele, două zboruri către Israel, dar şi Afganistan, SUA, Luxembourg.
  • 2017: 16 zboruri, în valoare de peste 5,6 milioane de lei (1,13 milioane de euro). Pe lista ţărilor apar numeroase deplasări în Belgia, dar şi în Malta şi două deplasări în SUA.
  • 2018: 17 zboruri, cu costuri de 4,9 milioane de lei (980.000 de euro). Printre ţările vizitate – Belgia, SUA, Germania, Austria şi Marea Britanie.
  • 2019: 21 de zboruri, cu costuri totale de 9,3 milioane de lei (1,87 milioane de euro). Aproape 1,7 milioane de lei a costat un zbor către Japonia.
  • 2020: 9 zboruri pentru care Administraţia Prezidenţială a plătit 3,1 milioane de lei (620.000 de euro). Pe lista ţărilor apare de mai multe ori Belgia, Republica Moldova, Israel şi Germania. A fost anul pandemiei, când cele mai multe summituri au avut loc online.
  • 2021: 16 zboruri care au costat 7 milioane de lei (1,4 milioane de euro). Preşedintele a fost, între altele, în SUA, Egipt, Estonia, Slovenia şi Scoţia.
  • 2022: 20 de zboruri, cu costuri de 13,7 milioane de lei (2,7 milioane de euro). Preşedintele a fost din nou în Egipt, dar şi în Letonia, Grecia, Albania şi Olanda. Pentru participarea la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, urmată de deplasare în SUA, Administraţia Prezidenţială a plătit peste 2,7 milioane de lei.
  • 2023: 26 de zboruri, pentru care costul s-a ridicat la 36,4 milioane de lei (7,3 milioane de euro). Este anul în care preşedintele a fost în Kenya, Tanzania, Cabo Verde, Senegal, Emiratele Arabe Unite de două ori, Brazilia, Chile şi Argentina, între altele. Pentru vizita în Japonia şi Singapore avionul a costat peste 7 milioane de lei, fiind cea mai mare sumă plătită pentru o singură deplasare.
  • 2024: 22 de zboruri, care au costat 20,9 milioane de lei (4,2 milioane de euro). Pe listă apar, între altele, Muntenegru, Coreea, Letonia, dar şi trei deplasări în SUA, fiecare dintre ele costând peste 2 milioane de lei.
  • 2025: 1 zbor, în Belgia, care a costat 600.000 de lei (120.500 euro).

Cele mai multe zboruri au fost către Belgia, unde Iohannis a participat la reuniunile Consiliului European.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan anunțase vineri că în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcţionare ale instituţiei, inclusiv din anii trecuţi, scrie digi24.ro El a făcut anunţul în contextul numeroaselor cereri vizând desecretizarea cheltuielilor lui Iohannis, criticat mai ales pentru costul deplasărilor cu avioane de lux.

Iohannis a refuzat să furnizeze costurile folosite cu avioanele private închiriate pentru deplasări externe, motivând că acestea sunt informații clasificate. Totuși, în primul mandat, unele dintre aceste costuri au fost făcute publice.

Distribuie acest articol