Elena Lasconi și-a depus candidatura la prezidențiale

Delia Pătru
3 Min Read
Foto: Facebook/ Elena Lasconi

Președinta USR, Elena Lasconi, și-a depus joi, 13 martie, la Biroul Electoral Central (BEC), candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Lasconi a fost însoțită la BEC de parlamentari ai USR, printre care și fostul lider USR, Cătălin Drulă.

Ea a declarat, după depunerea candidaturii, că „nu putem repeta greșelile de anul trecut (anularea alegerilor – n.r.). Pe 4 mai avem nevoie să se facă dreptate, avem nevoie de alegeri sigure, avem nevoie de alegeri corecte”.

De asemenea, a spus că, în eventualitatea în care Nicușor Dan va câștiga alegerile și va pleca la Cotroceni, nu are de gând să candideze pentru Primăria Capitalei, scrie hotnews.ro

„Dar, în calitate de președinte USR, îmi doresc ca în 2028 USR să aibă candidat propriu la Primăria Capitalei. Mitul independenților nu ajută cu nimic, ai nevoie de o echipă”.

Diana Şoşoacă a venit la BEC cu mănuși de box să-și depună candidatura la prezidențiale

Foto: Captură video

Diana Şoşoacă și-a depus și ea, tot joi, 13 martie, dosarul de candidatură pentru alegerile prezidenţiale din luna mai.

Europarlamentara a ajuns la BEC cu mănuși de box, spunând că a venit să se „lupte cu sistemul” și a fost așteptată de zeci de susținători care au scandat „Diana președinte”. 

„Am venit să mă lupt cu sistemul. Sistemul nu e pregătit pentru oameni care nu se vând, pentru cei care știu carte, care știu drept, nu e obișnuit cu eroi, să se lupte împotriva lui”, a spus Șoșoacă jurnaliștilor, în fața sediului BEC.

Este a doua oară când Șoșoacă încearcă să intre în cursa pentru prezidențiale, după ce Curtea Constituțională i-a respins candidatura la alegerile de anul trecut.

Aceasta a spus că vrea să participe la ședința BEC unde i se analizează dosarul.

„Românii pe care îi vedeți aici sunt români care luptă din 2020 încontinuu, insultați mai ales de voi, de presă, doar la un ordin politic. Nu ați fost corecți în 5 octombrie 2024 atunci când pentru prima dată un om care îndeplinea toate condițiile pentru a candida a fost oprit. Pentru ca pentru prima dată în istorie, România putea să aibă o femeie președinte, un președinte din primul tur. Dar au băgat o cometă, în schimb. Ați văzut ce a zis cometa ieri: ca și-a îndeplinit misiunea. Misiunea lui a fost să dezbine”, a spus Șoșoacă, potrivit hotnews.ro

„Georgescule, blestemat să fii în veci pentru dezastrul adus României! Rușine să le fie tuturor!”, a mai spus europarlamentara, în fața sediului BEC.

Distribuie acest articol