Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat că, în câteva zile, vor fi făcute publice cheltuielile de deplasare ale președintelui Klaus Iohannis.
„Am avut foarte multe cereri de la presă pentru a face transparență vizavi de aceste cheltuieli. Cred că, în câteva zile, echipele de la contabilitate vor face publice aceste lucruri. E o altă chestiune care ține de respectul față de oameni”, a declarat Ilie Bolojan, într-un interviu acordat Digi24.
Acesta a transmis că echipele de contabilitate ale Administrației Prezidențiale vor comunica aceste informații pentru a asigura transparența și pentru a evita orice speculații cu privire la cheltuielile instituției.
„Cred că e o chestiune față de respect față de oameni, dar nu ca să faci chestiuni populiste. Periodic toate cheltuielile președinției vor fi făcute publice, pentru a nu mai exista discuții. Cred că deschiderea Palatului Cotroceni pentru oameni, acces în curte, la biserica de la Palatul Cotroceni, mi se pare o chestiune de respect față de oameni”, a transmis președintele interimar, potrivit digi24.ro
Ilie Bolojan a vorbit și despre politica de transport în delegațiile internaționale, subliniind că alegerea unui avion de linie reprezintă „o chestiune de respect față de cetățeni”.
„Eu am considerat că este decent ca atunci când te duci în Europa, la orice fel de întâlnire, să te duci cu un avion de linie. Nu se întâmplă nimic, costurile deplasării delegației sunt cel puțin de 10 ori mai mici decât atunci când ai închiria un avion charter. O chestiune de respect față de cetățenii țării noastre. A încerca să rămâi cu picioarele pe pământ, să te comporți normal cred că este o chestiune foarte importantă”.
În ceea ce privește faptul că locuiește la Palatul Cotroceni, Ilie Bolojan a explicat că aceasta a fost făcută din motive de eficiență.
„În general Președintele lucrează ziua la Cotroceni și există niște vile de protocol în zona Herăstrău. Am optat să stau acolo (la Cotroceni) din considerente de eficiență, pentru că nu mai pierzi în fiecare dimineață 30-40 de minute în trafic, nu mai ai cheltuieli în altă vilă și nu te pomenesc cetățenii la semafor când treci cu coloana. Palatul Cotroceni este o clădire destul de mare și sunt suficiente spații acolo, dar pentru o situație de provizorat este o chestiune eficientă și nu văd o problemă”, a adăugat el.