Echipa de handbal feminin, SCM Râmnicu Vâlcea, a reușit să perfecteze încă trei transferuri importante pentru sezonul viitor.
Pentru linia de atac, gruparea vâlceană se întărește prin transferul interului stânga, Daphne Gautschi, una dintre cele mai talentate jucătoare elvețiene. În vârstă de 24 ani, Daphne vine la Vâlcea cu o experiență bogată acumulată în liga din Franța, înregistrând în sezonul actual o medie de peste 6 goluri per partidă. Daphne și-a început cariera de sportivă la LK Zug, iar la doar 16 ani a făcut pasul către handbalul francez, semnând cu Metz Handball, una dintre cele mai puternice echipe din Europa. Alături de Metz, și-a trecut în palmares două titluri de campioană a Franței (2018, 2019) și o Cupa Franței (2019), având ocazia să evolueze și în EHF Champions League, unde a acumulat experiență la cel mai înalt nivel. Altfel, în cariera sa a mai evoluat pentru SG BBM Bietigheim, Neckarsulmer (ambele din Germania), iar din 2023 evoluează pentru Handball Plan-de-Cuques, în Franța. Pe plan internațional, Daphne este o jucătoare de bază a naționalei Elveției, unde a debutat în 2017 și a adunat peste 50 de selecții.
Cu SCM a semnat și extrema dreapta în vârstă de 24 de ani, norvegianca Ulsaker Tuva care a jucat pentru echipe precum Byasen, Aker Topphandball și Vipers Kristiansand. Pe plan internațional, Tuva a reprezentat Norvegia la diverse niveluri de vârstă, obținând medalia de argint la Campionatul European U-17 în 2017 și medalia de bronz la Campionatul European U-19 în 2019. A debutat pentru echipa națională de senioare a Norvegiei în octombrie 2021, acumulând până în prezent 4 selecții și 6 goluri.
În fine, la echipa antrenată de Poulsen va evolua și Amalie Wulff pentru a consolida linia de 9 metri. Jucătoarea daneză, în vârstă de 25 de ani, vine de la Nykøbing Falster Håndboldklub, unde a evoluat timp de șase sezoane, acumulând o bogata experiență atat în prima liga daneză, cât și în cupele europene, EHF European League și EHF Champions League. Amalie este născută pe 18 mai 1999, în Ballerup, Danemarca și are 1,70 m înălțime. Sportiva joacă pe postul de coordinator de joc.