Bărbatul care l-a bătut, în ziua votului primului tur al alegerilor prezidențiale, pe directorul SJP Olt și pe un polițist aflat în timpul liber, a fost trimis în judecată.
Acesta a fost reținut în luna decembrie şi adus în arestul IPJ Olt. El era dat în urmărire şi a fost prins în trafic, în judeţul Teleorman. Potrivit unor surse apropiate anchetei, acesta a fugit de la domiciliu și a fost căutat de poliție, fiind prins ulterior într-o localitate de frontieră, exact în perioada anunțării eliminării controlului la graniță, existând suspiciuni că ar fi încercat să fugă din țară, având antecedente similare.
„În baza art. 342 şi art. 346 alin. 1 din Codul de procedură penală, constată competenţa instanţei în soluţionarea cauzei, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 3910/238/P/2024 din data de 08.01.2025 întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina privind pe inculpatul FIERĂSCU EDUARD, trimis în judecată prin rechizitoriul nr.3910/238/P/2024 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina pentru săvârşirea a două infrac?iuni de lovirea sau alte violen?e, fapte prev. de art. 193 alin. 2 ?i alin. (2^1), lit. c din C. pen. ambele cu aplic. art. 38 alin. 1 din C. pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Fierăscu Eduard. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii potrivit dispoziţiilor art. 347 alin. 1 din Codul de procedură penală. Pronunţată în camera de consiliu azi, 18.02.2025. Document: Încheiere finală camera preliminară 80/2025 18.02.2025”, se arată în pronunțarea Judecătoriei Slatina.
Agresiunea s-a petrecut în ziua votului, în urmă cu două luni, în primul tur al alegerilor prezidențiale, lângă secția de votare amplasată în apropierea Colegiului „Ion Minulescu” din Slatina. Scandalul ar fi pornit de la candidații pentru alegerile prezidențiale. Bărbatul i-a bătut pe directorul SJP Olt și pe un polițist aflat în timpul liber care a încercat să aplaneze conflictul.
Atunci, s-a vehiculat că primarul orașului Slatina, Mario De Mezzo, ar fi avut o implicare în acest scandal. Edilul s-a dezis de toate acuzațiile care i s-au adus.