Pompierii doljeni intervin, în acest moment, cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit în municipiul Craiova strada Aleea Motrului nr 2.
Potrivit ISU Dolj, incendiul este localizat se lucrează la lichidarea acestuia.
La sosirea forțelor, incendiul se manifesta la acoperișul casei de locuit existând posibilitatea de propagare la casele învecinate.
Un bărbat în vârstă de aproximativ 60 de ani a fost asistat medical de echipajul SMURD, refuzand transportul la spital.