Mai multe localități au natalitate zero
România înregistrează un nou record negativ, conform datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică: în 2024 s-au născut sub 150.000 de copii, cel mai mic număr din ultimele 100 de ani. De asemenea, există localități în care nu s-a înregistrat nicio naștere în ultimii trei ani, având o natalitate zero. Alte sute de localități au înregistrat în 2023 (ultimul an pentru care există date statistice) cel mult 5 nașteri, conform Hotnews.
„Populația României ar urma să scadă până în anul 2050 cu aproape 3 milioane locuitori – în proporție de 77% prin scădere naturală și 23% prin migrație netă negativă. Iar aceasta este una dintre variantele optimiste, pentru că lucrurile ar putea sta mult mai rău”, scrie profesorul Vasile Ghețău, prestigios cercetător în demografie și populație, care face o analiză a ultimului raport ONU privind perspectivele populației din România.
Până în 2003, nașterile din mediul rural erau mai numeroase decât cele din orașe
Ocoliș și Râmet (din Alba), Brebu Nou (din Caraș-Severin) sau Bătrâna (din Hunedoara) sunt localități unde nu s-a înregistrat nicio naștere din 2021. Tot în Alba, la Ceru Băcăinți, în ultimii 3 ani s-a născut un singur copil, iar la Bunila (Hunedoara) situația este similară. În Bătrâna, anul cu cele mai multe nașteri a fost 1991, când s-au născut 4 copii, iar în Bunila, vârful a fost atins în 1993, cu 6 nașteri. De atunci, numărul acestora a scăzut constant, an după an.
Până în 2003, nașterile din mediul rural erau mai numeroase decât cele din orașe, cu aproximativ 20.000 pe an. Însă, în ultimele două decenii, această tendință s-a schimbat, iar în prezent, în orașe se nasc cu 21.000 de copii mai mulți, conform datelor din 2023 ale Institutului Național de Statistică (INS).
Ocoliș este o comună din județul Alba, alcătuită din satele Lunca Largă, Ocoliș (reședința), Runc și Vidolm. Potrivit recensământului din 2021, populația comunei numără 479 de locuitori, în scădere față de 2011, când erau înregistrați 616 locuitori.
Localitatea este compusă din satele Bolovănești, Bulbuc, Ceru-Băcăinți, Cucuta, Curpeni, Dumbrăvița, Fântânele, Groși, Valea Mare și Viezuri. Conform Recensământului recent încheiat, are o populație de 227 de locuitori. În trecut, numărul locuitorilor era dublu, iar acum 10 ani încă se nășteau câțiva copii.
Numărul profesorilor va trebui redus semnificativ
Râmeț (în maghiară Remete, în germană Einsiedl) este o comună din județul Alba, alcătuită din satele Boțani, Brădești, Cheia, Cotorăști, Florești, Olteni, Râmeț (reședința), Valea Făgetului, Valea Inzelului, Valea Mănăstirii, Valea Poienii, Valea Uzei și Vlădești. Conform recensământului din 2021, comuna Râmeț are o populație de 426 de locuitori, în scădere față de 2011, când număra 574 de locuitori.
În aceste condiții, numărul profesorilor va trebui redus semnificativ, deoarece nu vor mai avea elevi la care să predea. De asemenea, producătorii de materiale educaționale sau cei de jucării vor înregistra scăderi ale afacerilor, generând și alte efecte economice indirecte. Peste 70% dintre cupluri afirmă că, în prezent, nu își doresc copii. Principalele motive sunt aspectele financiare – situația economică și incertitudinea privind securitatea locului de muncă – care influențează decizia de a avea (sau nu) un copil.