Incendiu într-un apartament din Râmnicu Vâlcea! Proprietarul găsit mort

Nedelea Raluca
1 Min Read
ambulanta-1

Un incendiu a avut loc, vineri după-masă, într-un apartament din Râmnicu Vâlcea! Proprietarul, care avea probleme locomotorii, a fost găsit carbonizat. Pompierii vâlceni au intervenit pentru a stinge flăcările.

Bărbatul era imobilizat la pat. Cauza de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.

„Pompierii vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu. Din spusele apelantului în apartament este posibil să fie o persoană cu probleme locomotorii. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime și o ambulanță SAJ. La sosirea pompierilor incendiul era stins, dar, din nefericire, în interiorul apartamentului a fost găsită o persoană carbonizată”, au transmis pompierii de la ISU Vâlcea.

Distribuie acest articol