Reținut după ce a oferit polițiștilor imagini eronate. A vrut să mușamalizeze un scandal

Nedelea Raluca
2 Min Read

Patronul unui bar din comuna doljeană Piscu Vechi a fost reținut pentru că a oferit polițiștilor imagini eronate cu un scandal care a avut loc la el în local. În barul respectiv a avut loc un sandal, în urmă cu o săptămână. Când oamenii legii au cerut imaginile de pe camerele de supraveghere, patronul în vârstă de 30 de ani, a oferit un dispozitiv care conțineau alte imagini.

Scopul acestuia era să îngreuneze ancheta polițiștilor. Potrivit unor surse apropiate anchetei, cel mai probabil, patronul se cunoștea cu cei care s-au bătut.

„La data de 04 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Calafat au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 30 de ani, din Piscu Vechi, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului.

Ieri, polițiștii au pus în executare un mandat de percheziție informatică, într-un dosar penal în care cercetările sunt efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma desfășurării activității, polițiștii au constatat faptul că, la data de 25 ianuarie a.c., bărbatul în cauză, în calitate de administrator al unei societăți, din comuna Piscu Vechi, ar fi înlocuit dispozitivul de stocare a imaginilor, cu un altul, pe care l-ar fi predat polițiștilor cu ocazia cercetării la fața locului, în scopul îngreunării cercetărilor desfășurate de organele de cercetare penală, în dosarul penal în cauză”, a transmis IPJ Dolj.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.

„În urma cercetărilor efectuate și probatoriului administrat de poliţişti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj”, mai transmite Poliția Dolj.

Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Calafat, cu propunere de arestare preventivă.

Policlinica Buna Vestire Craiova
Distribuie acest articol