miercuri, noiembrie 13, 2024

Ultima ora

Sport

Comisia de Etică și Disciplină UEFA a dat verdictul. Vladislav Blănuță și Daniel Pancu au scăpat ușor

Comisia de Etică și Disciplină UEFA a anunțat decizia în ceea ce îl privește pe Daniel Pancu, după gestul acestuia din partida România U21 – Elveția U21, disputată pe 15 octombrie, în Giulești. În minutul 28 al meciului, selecționerul a primit direct cartonașul roșu după ce a intrat pe gazon pentru a protesta la o decizie a arbitrului.

Departamentul Juridic al FRF l-a sprijinit pe selecționerul U21 la Comisia de Etică și Disciplină UEFA, sancțiunea dispusă fiind o suspendare de două etape pentru comportament nesportiv. De asemenea, Vladislav Blănuță, și el sancționat cu cartonaș roșu în aceeași partidă, a primit o suspendare de o etapă. Niciunul dintre cei doi nu a fost sancționat financiar de UEFA.

Administrația FRF a acceptat propunerea Comisiei Tehnice în ceea ce îl privește pe Daniel Pancu, acesta urmând să meargă la Campionatul European din postura de selecționer. Ca urmare a sancțiunii UEFA, Pancu nu va putea fi pe bancă la primele două meciuri din faza grupelor. Totodată, în perioada următoare Daniel Pancu va primi și o sancțiune financiară din partea administrației FRF, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit”, anunță FRF.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica