joi, decembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

Guvernul ia în calcul să majoreze TVA-ul de 9% la 19%, după alegeri

Surse din interior Guvernului au dezvăluit că, după alegeri, Executivul ia în calcul majorarea TVA la 19% pentru toate produsele şi serviciile care acum beneficiază de o cotă redusă.

Chiar dacă au promis că nu se va întâmpla acest lucru, guvernanții intenţionează să crească TVA după alegeri, astfel că anul 2025 ar putea veni cu scumpiri semnificative în mai multe sectoare, ceea ce ar declanşa creşteri de preţuri în lanţ.

Informaţia a fost confirmată de surse din interiorul Guvernului, care spun că, pentru a aduce bani la buget, s-au analizat mai multe posibilităţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

TVA de 19% pentru toate produsele şi serviciile care acum beneficiază de o cotă redusă

Și, cea mai posibilă variantă rămâne cea potrivit căreia se va renunţa la cotele reduse care există în prezent, de 5% şi, respectiv 9%, şi se va aplica TVA de 19% pentru toate produsele şi serviciile. Vor fi, în continuare, exceptate de la această majorare alimentele, medicamentele şi lemnele de foc, potrivit Digi24.

Astfe, vacanțele ar urma să coste mai mult, pentru că TVA-ul pentru hoteluri și restaurante ar urma să crească de la 9 la 19%. La fel și concertele și festivalurile.

Învățământul, la fel, se va scumpi și el. Pentru că manualele școlare și cărțile vor avea și ele TVA crescut de la 5% cât este în prezent.

Și energia termică, irigațiile, sau panourile fotovoltaice vor fi mai scumpe de la anul, pentru că li s-ar aplica același regim.

”Surse spun că își vor justifica această decizie spunând că este o recomandare europeană, aceea de a uniformiza TVA-ul în toate domeniile de activitate. Cert este că această măsură va fi doar una dintr-un lung șir de măsuri pe care le vom vedea luate după alegeri, sau începând cu anul viitor, pentru a reduce gaura bugetară, care este în creștere”, spun jurnaliștii de la Digi24.

Deficit de 8% la finalul anului

Consiliul Fiscal (CF) îşi menține estimarea că România va încheia 2024 cu un deficit bugetar cash de 8%, în opinia publicată în luna septembrie privind proiectul primei rectificări a bugetului general consolidat, potrivit Digieconomic.

România înregistrează unul dintre cele mai înalte deficite bugetare din Uniunea Europeană, iar faptul că și alte 7 țări au intrat sub incidența procedurii de dezechilibru excesiv „nu trebuie să fie un confort pentru autoritățile noastre”, arată CF.

„Având în vedere negocierile Guvernului cu Comisia Europeană privind planul bugetar-structural al României, în contextul noului cadru de guvernanță economică din Uniunea Europeană, nu este exclus ca unele cheltuieli să fie diminuate mai mult și să consemnăm un deficit sensibil sub 8% din PIB. Pe de altă parte, o subestimare a riscurilor generate de cheltuieli în creștere rapidă poate conduce la un deficit semnificativ peste 8% din PIB”, arată documentul.

Politica