miercuri, noiembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Mititelu nu crede că Nicolo Napoli va merge la FIFA: „I-am băgat sute de mii de euro în buzunar”

Adrian Mititelu a reacționat, după ce Nicolo Napoli l-a amenințat că va merge la FIFA, din cauza faptului că FCU Craiova nu i-ar fi achitat antrenorului italian restanțele salariale, din sezonul trecut. Finanțatorul trupei din Bănie recunoaște că nu a făcut o prioritate din plătirea unor datorii, pentru că a vrut să salveze echipe și să acopere golul financiar pe care l-a adus retrogradarea.

„Napoli, de fapt, nu mai antrenează de ani de zile. Eu l-am ținut în viață. Sunt singurul lui angajator, că am o relație de prietenie cu el, am ținut la el ca om. E o aberație că vrea să se ducă la FIFA. E adevărat că are de luat niște bani, dar toți cei care au participat la retrogradarea echipei nu pot să aibă tot timpul banii la zi, mai ales că aveau salarii de play-off. A avut prioritate reorganizarea echipei. E o pierdere financiară colosală că am retrogradat, 1-2 milioane pierdute, am făcut niște amânări de plată unde se poate. Nu pot să dau la zi celor implicați în retrogradarea echipei, mai ales că aveau salarii mări. Am fost preocupat de salvarea echipei. Napoli, de 3 ani de zile nu mai lucrează, el nu face nimic la antrenament. Napoli, ultima oară când a muncit la clubul ăsta, a fost în 2021. De atunci, când a venit, a făcut figurație”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit Sport Total FM.

Totodată, patronul de la FCU Craiova consideră că i-a făcut un bine lui Nicolo Napoli, de fiecare dată când l-a chemat să îi antreneze pe alb-albaștri. Mai mult decât atât, Adrian Mititelu lasă de înțeles că muți oameni și-ar făcut o idee prea bună despre antrenorul italian, după ce acesta ar antrenat o generație de excepție, în Bănie, pe vremea în care în tricoul alb-albastru jucau frații Costea, Prepeliță, Găman, Dorel Stoica, dar și alți jucători valoroși.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Eu l-am adus să-i fac un bine, că are probleme și vreau să-l ajut. N-ați văzut că la meciul cu CSU el filma galeria. I-am băgat sute de mii de euro în buzunar. N-a avut nicio ofertă din Italia, spune pentru presă. Eu țin la el, a fost împins să spună lucruri tâmpite. Toată viața să-mi mulțumească că l-am făcut cine este. Eu i-am dat ocazia să antreneze o echipă cu Costea, cu Prepeliță, că dacă se ducea la o echipă mică, nu ieșea niciodată în evidență. Și datorită mie a prins alte contracte, la Iași, și de acolo a plecat cum a plecat. Eu i-am făcut un cadou acum lui, să-i atrag pe suporterii ăia care sunt fani Napoli, dar ei săracii sunt fani fără să știe că nu mai antrenează. Ei au imaginea din 2009-2010, se asociază reușita echipei de atunci cu Napoli, lumea are impresia că el i-a făcut pe ăia să joace fotbal”, a mai spus patronul alb-albaștrilor, pentru sursa citată.

Politica