Aproape toată țara, sub cod galben de furtuni

Delia Pătru

Meteorologii au emis noi alerte de vreme severă. Aproape toată țara va intra sub cod galben de vijelii. Sunt anunțate ploi torențiale, grindină, rafale de 70 km/h și cantități de apă de peste 40 de litri pe metru pătrat.

Potrivit ANM, de la ora 17.00 și până mâine dimineață la ora 06.00, va fi instabilitate atmosferică în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea sudică a Moldovei.

Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii (rafale în general de 55…70 km/h), precum și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Sudul țării rămâne, joi, sub cod galben de caniculă, dar temperaturile vor coborî în weekend, anunță meteorologii.

Astfel, în Muntenia, în sudul Olteniei și în zona continentală a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

Distribuie acest articol