Impact frontal între două mașini la Vâlcea. Unul dintre șoferi a ajuns la spital

Nedelea Raluca

Impact frontal între două mașini la Vâlcea. Totul s-a întâmplat luni dimineață în localtatea Măciuca. Unul dintre șoferi a ajuns rănit la spital.

„Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că, ar fi avut o coliziune între 2 autoturisme.

În urma impactului, a rezultat rănirea unui bărbat de 43 de ani, din localitatea Fârtățești, conducătorul unuia dintre autovehicule, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Vâlcea.

La accident au intervenit și pompierii vâlceni.

„La locul indicat s-au deplasat imediat forțe din cadrul Gărzii de Intervenție Măciuca, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD. În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme, precum și 2 ocupanți, iar în urma impactului nu au fost persoane încarcerate. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă, de sex masculin, care a fost transportat de ambulanța SMURD la CPU Drăgășani. Pompierii militari au asigurat și măsuri de prevenire și stingere a incendiilor”, au spus reprezentanții ISU Vâlcea.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier.

Distribuie acest articol