Stoichiță explică ce șanse au Mitriță și Ivan să ajungă la EURO

Anghel Catalin

Alex Mitriță și Andrei Ivan sunt doi dintre jucătorii valoroși ai României care nu au mai intrat în calculele selecționerului, în ultima perioadă. Aceștia l-au supărat pe Edi Iordănescu, iar antrenorul nu s-a mai bazat pe ei la acțiunile tricolorilor. Acum, Campionatul European se apropie, iar prima reprezentativă are nevoie de cei mai buni fotbaliști. Momentan, Mitriță și Ivan nu sunt în cea mai bună formă, în competiția internă, dar Mihai Stoichiță explică faptul că, dacă aceștia vor face meciuri foarte bune și vor demonstra că merită, selecționerul îi va convoca.

„(nr. despre Edi Iordănescu) Nu este ranchiunos, nu este genul să ţină supărare, în niciun caz. E un tip obiectiv, un tip care nu are parti-pris-uri, care alege cu creierul şi cu inima, e foarte important. Edi e un tip care ştie să fie şi tăios, dar poate să fie şi bun prieten.

(nr. în ceea ce-i privește pe Maxim, Ivan și Mitriță) Depinde de ei. Nu este ranchiunos, nu are nimic cu nimeni, Edi ţine doar cu fotbalul şi cu rezultatele fotbalului. Socotelile ţi-am zis cum se fac, cum te prezinţi”, a spus Mihai Stoichiță, la orangesport.ro.

Primul joc de pregătire al tricolorilor după ce au obținut calificarea la Campionatul European de anul acesta, din Germania, va fi în luna martie. România va disputa, pe Arena Națională din București, un meci amical împotriva Irlandei de Nord.

Distribuie acest articol