Polițist prins pe picior greșit! Lua mită de la o șoferiță

Grosu Claudia

Polițistul își depusese dosarul pentru pensionare, însă planurile i-au fost date peste cap

Un polițist rutier de la Biroul Rutier Drobeta Turnu Severin a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat că a primit o sumă de 1.500 de euro de la o șoferiță. Bărbatul în vârstă de 50 de ani va fi anchetat pentru trafic de influență și luare de mită. Acesta a fost prins în flagrant. Incidentul a avut loc duminică seara, 28 ianuarie, în afara sediului poliției, în satul Cerneți din comuna Șimian.

Polițistul a fost reținut de ofițerii de la Direcția Generală Anticorupție, care au organizat o operațiune în flagrant. În esență, săptămâna trecută, o femeie de 30 de ani a fost prinsă sub influența cocaină în Drobeta Turnu Severin, iar polițistul i-ar fi promis că va interveni în rezolvarea dosarului pentru a schimba rezultatul testelor ADN. Duminică noaptea, polițistul, aflat în timpul programului, s-ar fi dus cu mașina de poliție la locuința femeii de 30 de ani. Banii folosiți în flagrant aveau serii numerotate.

„Pe rolul Parchetului de pe Tribunalul Mehedinţi, s-a constituit un dosar în care se fac cercetări sub aspectul infracţiunilor de trafic de influență și luare de mită. Cercetările îl vizează pe un agent de poliţie, din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin – Biroul Rutier, care, în timp ce se afla în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu, a supus unei verificări, cu aparatul drugtest, o persoană de sex feminin de 30 de ani, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină.

Faţă de conducătoarea auto, s-a constituit un dosar penal, iar, în continuare, agentul de poliţie i-a pretins conducătoarei auto suma de 1.500 euro, dându-i asigurări că o va scăpa de dosarul penal și că ar avea influenţă asupra persoanelor abilitate în eliberarea unui buletin de analiză care, de data aceasta, ar fi trebuit să fie unul negativ.

În cursul nopții de 28/29 ianuarie, în jurul orei 01.00, agentul de poliția a fost prins în flagrant, de către procurorul de caz şi ofițerii DGA Mehedinţi, având asupra sa suma de 1.500 euro, care îi fusese remisă de către conducătoarea auto. Banii fuseseră numerotați de către procuror și ofiţerii DGA. Agentul de poliţie a fost reţinut, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să se ia măsurile legale, care se impun în continuare”, declară Gheorghe Ciocan, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, potrivit actualmehedinti.ro.

Agentul de poliţie este încadrat în MAI din 1997, iar în 2014, s-a mutat la IPJ Mehedinţi (din Caraş-Severin). Inițial, şi-a desfășurat activitatea la Poliția Orşova, iar apoi, la Biroul Rutier Drobeta Turnu Severin. Acum, şi-a depus raportul de pensionare.

Reclame
author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol