„Sportul, prioritate națională” e o vorbă goală. De altfel, confirmarea acestei realități am avut-o, încă o dată, în acest an în care Ministerul Sportului a fost desființat și înlocuit de Agenția Națională pentru Sport (ANS). Iar acum, când se face bugetul pentru 2024, sportul a primit lovitura decisivă: alocarea unei sume la jumătatea celei cerute de ANS. Ce-i drept, nu vorbim despre o noutate, având în vedere că, an de an, bugetul sportului e ultima preocupare a celor care au pâinea și cuțitul în mână.
„Am cerut 1.200.000.000 de lei şi am primit 571 de milioane… de lei, pentru că ar fi fost frumos să vorbim în euro. Aici, intră şi bugetul Comitetului Olimpic şi Sportiv Român. E un buget foarte, foarte mic. Există însă şi un dar. Pentru că am avut o discuţie cu premierul României, Marcel Ciolacu, şi m-a asigurat că, atunci când vom avea nevoie, cu siguranţă va ajuta Agenţia Naţională pentru Sport care, la rândul ei, va ajuta federaţiile“, a explicat șefa ANS, Elisabeta Lipă (59 de ani), potrivit adevarul.ro
Aceasta a dezvăluit cum se va folosi de bugetul minuscul, de aproximativ 114,2 milioane de euro, pe care îl va avea la dispoziție pentru 2024: „Cele mai importante federaţii sunt cele aflate în pregătire, cu sportivii care sunt în buza calificării pentru Paris 2024 şi care au nevoie de finanţare. Nu le va lipsi nimic, vă promit. Vor primi finanţare. Vom găsi soluţiile cele mai bune ca să ne prezentăm cât mai onorabil la Jocurile Olimpice de la Paris. Pentru că eu nu mai vreau să aud de acest loc 45-46 (n.r. – ocupat de România în clasamentul medaliilor la ultimele ediții ale JO)“.
Lipă a subliniat că, din păcate, odată cu ratarea turneelor preolimpice de către naționala feminină de handbal, nu vom avea niciun sport de echipă la JO 2024 (26 iulie – 11 august).
„Din nefericire, astăzi avem doar 61 de sportivi calificaţi (n.r. – pentru Paris 2024) şi n-avem nicio echipă de jocuri sportive. Ceea ce e trist. Nu e normal să primești buget, dar să nu faci tot ceea ce e posibil ca echipa să obțină calificarea. Nu e normal să n-avem handbal sau polo în delegaţia pentru Jocurile Olimpice. Deci, delegaţia nu va fi una numeroasă, dar îmi doresc să compensăm prin valoare“, a adăugat omul care conduce Agenția Națională pentru Sport, alături de vicepreședintele Gabriel Toncean (48 de ani).
Foto: Facebook/Agenția Națională pentru Sport