luni, octombrie 7, 2024

Ultima ora

Sport

Alex Mitriță încă are șanse să ajungă la echipa națională: „Trebuie să aibă libertate în teren”

România merge la Campionatul European. Edi Iordănescu are deja 75% din lot alcătuit, pentru că selecționerul nu îi va lăsa acasă pe jucătorii care au dus greul în preliminarii. Totuși, antrenorul poate completa echipa cu alți fotbaliști, care vor demonstra că merită la turneul final.

Alex Mitriță știe că are o șansă importantă și că ar putea face parte din lotul României la EURO. Totul depinde de evoluțiile sale. Și Sorin Cârțu crede că starul de la CSU Craiova arata ca un jucător de națională, acum, după ce Petev i-a schimbat postul din teren.

„Înainte de cele trei goluri au fost și ocazii foarte bune din care puteau să marcheze. Îmi aduc amintea ratarea lui Danciu, ratarea lui Mitriță. Mitriță din repriza a doua este Mitriță care a plecat de la Craiova în străinătate, în America. La modul acesta își punea amprenta pe jocul echipei și pe evoluția celorlalți. Pentru că în felul acesta ies și ceilalți în evidență, cum a fost combinația cu Markovic, cu Crețu. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

(n.r. a arătat ca jucător de echipa națională) Așa este. Am scos în evidență că Papură greșea în cazul lui Mitriță atunci când îl fixa în banda stângă. Mitriță trebuie să aibă libertate în teren. Să joace unde simte el și cum simte el nevoia. Nu este un jucător căruia trebuie să-i dai sarcini fixe, tactice. Trebuie să fie el prin caracteristicile prin care s-a făcut cunoscut. Nu trebuie să-i îngrădești evoluția în teren. Ivailo Petev i-a schimbat postul. Este scos din zona laterală și băgat într-o zonă mai centrală„, a spus Cârțu, conform fanatik.

Politica