Un instructor auto din Craiova a fost prins în flagrant în timp ce lua șpagă. Ceruse 1.500 lei de la un cursant pentru a-i „aranja” proba practică. Bărbatul a fost reținut.
„În data de 16.10.2023, ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție – SJA Dolj, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au prins în flagrant un instructor auto, în timp ce primea o sumă de bani de la un cursant, în schimbul traficării unei presupuse influențe asupra polițiștilor examinatori cu care persoana în cauză urma să susțină proba practică pentru obținerea permisului de conducere.
Astfel, instructorul auto autorizat, în vârstă de 35 de ani, a cerut suma de 1.500 de lei de la o persoană care parcursese cursurile unei școli de șoferi din municipiul Craiova, pretinzând că, în schimbul banilor primiți, va interveni pe lângă polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Dolj, astfel încât cursantul să promoveze facil și sigur proba practică pentru obținerea permisului de conducere.
În cursul zilei de astăzi, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență.
Totodata, procurorul de caz a dispus măsura reţinerii incupatului pentru 24 de ore”, potrivit DGA.
El va fi prezentat, marți, Tribunalului Dolj cu propunerea de arestare preventivā.
foto: arhiva