vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

Două spitale, echipate cu aparatură și echipamente medicale noi

Primăria desfășoară o procedură de licitație pentru achiziționarea unui set extins de echipamente destinate ambulatoriului

Două spitale din județul Gorj vor fi echipate cu aparatură și echipamente medicale noi până la sfârșitul acestui an. Cele două unități medicale beneficiare sunt cea mai mare unitate medicală din județ și spitalul din Motru. Atât Consiliul Județean Gorj, cât și Primăria Motru au alocat fonduri pentru achiziționarea acestor dotări medicale.

În momentul de față, dotarea din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu este insuficientă, unele echipamentele din dotare fiind depășite fizic și moral”, admite Consiliul Județean.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Aceasta este și motivul pentru care au fost alocate aproximativ 400 de mii de lei pentru achiziționarea unui ecograf de care există o necesitate stringentă. Este vorba despre un ecograf Doppler color echipat cu patru sonde (pentru cord, vase, abdomen și transesofagiană). De asemenea, Spitalul Municipal Motru va primi noi echipamente medicale.

Primăria desfășoară o procedură de licitație pentru achiziționarea unui set extins de echipamente destinate ambulatoriului. A fost alocată o sumă de peste 800 de mii de lei pentru această achiziție. Printre achizițiile planificate se numără aparate și dispozitive pentru recuperare și terapie fizică, echipamente medicale pentru oftalmologie, chirurgie, cardiologie și ORL, echipamente pentru ortopedie, precum și echipamente pentru măsurare, cântărire și sterilizare.

Politica