marți, octombrie 22, 2024

Ultima ora

Sport

Drogați și cu poliță RCA falsă

Polițiștii au întocmit mai multe dosare penale. Drogurile la putere pe străzile din Oltenia

Un bărbat de 28 de ani, din Rovinari, a fost prins drogat la volan. Acesta a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice. Polițiștii au găsit asupra sa și în mașină mai multe fragmente vegetale de culoare verde-maroniu și un recipient ce conținea fragmente vegetale de culoare verde-maroniu.

„La data de 22 septembrie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Rovinari au depistat în trafic, un bărbat de 28 de ani, din orașul Rovinari, în timp ce conducea un autoturism pe strada Aleea Școlii din localitate, iar în urma testării cu aparatul drugtest, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În urma controlului efectuat asupra autoturismului condus de bărbat, precum și al controlului corporal, polițiștii au găsit mai multe fragmente vegetale de culoare verde-maroniu, un recipient ce conținea fragmente vegetale de culoare verde-maroniu, fiind ridicate și înaintate structurilor competente pentru continuarea cercetărilor. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive”, potrivit IPJ Gorj.

Un bărbat de 23 de ani a fost prins la volan, deși avea acest drept suspendat. Acesta s-a ales cu dosar penal.

„La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 03:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au depistat în trafic, un bărbat de 23 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe strada Jiului, din localitate, având dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană care are suspendat acest drept”, conform sursei citate.

Un bărbat de 42 de ani, din comuna Scoarța, le-a prezentat polițiștilor o poliță RCA în format letric, presupusă a fi falsă. În urma interogării bazelor de date s-a constatat faptul că pentru autoturismul în cauză nu există o asigurare RCA valabilă.

„La aceeași dată, în jurul orei 02:20, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rovinari au depistat în trafic, un bărbat de 42 de ani, din comuna Scoarța, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN66-Bâlteni. Bărbatul le-a prezentat polițiștilor o poliță RCA în format letric, presupusă a fi falsă, iar în urma interogării bazelor de date s-a constatat faptul că pentru autoturismul în cauză nu există o asigurare RCA valabilă.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals sub semnătură privată și uz de fals. Totodată, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei pentru faptul că nu deținea o poliță RCA, iar ca măsură complementară, i-au fost reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare al autoturismului”, transmit polițiștii.

Politica