sâmbătă, iulie 20, 2024

Ultima ora

Sport

„Superluna Albastră” va lumina cerul în această noapte

O Superlună Albastră va avea loc în noaptea de 30 spre 31 august. Astronomii spun că vom mai avea parte de acest fenomen de-abia în 2037, transmite Sky News.

În noaptea de 30 spre 31 august 2023, pe lângă fenomenul de „Lună Albastră”, va avea loc o „Superlună”, adică o Lună Plină care ajunge la „perigeu”: momentul în care se află cel mai aproape de Pământ. Prin urmare, Luna va apărea mai mare şi mai strălucitoare decât de obicei.

În timpul acestui fenomen, Luna se află, în medie, la doar 363.000 de kilometri de Pământ, faţă de o distanţă medie de 384.400 de kilometri. Doar 3% dintre „Superluni” sunt „Luni Albastre”, potrivit NASA.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Combinaţia acestor două fenomene este extrem de rară, apărând doar la fiecare 10 sau 20 de ani.

NASA preconizează că următoarea „Superlună Albastră” va avea loc în ianuarie 2037, notează digi24.ro Pentru a observa cât mai bine fenomenul, este indicat să staţi departe de luminile oraşelor şi de poluare.

Tot ce trebuie să faceți este să vă uitați spre cer. Bineînțeles, cei care au un binoclu sau un telescop ar putea obține o vedere și mai detaliată a suprafeței Lunii, iar fotografii sunt, de asemenea, încurajați să profite de fenomen. Pentru o priveliște cu adevărat impresionantă, aruncați o privire la răsăritul lunii (imediat după apusul soarelui) sau la apusul lunii (chiar înainte de răsăritul soarelui).

Porecla de „Lună Albastră” nu are legătură cu culoarea sa. În mod obișnuit, există o Lună Plină pe lună – iar culturile din întreaga lume le-au dat fiecăreia un nume. Expresia „Lună Albastră” se referă la raritatea ei, fiind, de fapt, o traducere literală a expresiei englezeşti „once in a blue moo”. Este vorba de o Lună Plină „suplimentară”, care apare atunci când un an are 13 luni pline, faţă de 12 într-un an normal. Aşadar, aceasta va fi a doua Lună Plină din luna august.

Politica