Mitriță și Ivan, încrezători după victoria CSU la Iași. Unul laudă echipa, altul arbitrul

Nica Alexandru

Cine a văzut doar scorul meciului dintre CSU Craiova și Poli Iași ar spune că oltenii au trecut la pas de moldoveni. Lucrurile au stat diferit. La pauza, Iașiul conducea cu 1-0, iar lucrurile au stat total diferit abia în repriza secundă.

Arbitrul a eliminat un jucător din tabăra gazdelor, apoi elevii lui Reghecampf au marcat goluri. Omul meciului, Alex Mitriță a mizat pe discuția de la pauza meciului.

,,O victorie meritată, un efort foarte mare. Ne bucurăm că am luat cele trei puncte. Cred că am o contractură, vom vedea zilele următoare.

Am discutat în vestiar la pauză, am analizat ce am făcut greșit și în a doua repriză am făcut opusul și ne-a ieșit totul. Îmi doresc, fiecare jucător își dorește să ajungă la echipa națională”, a declarat Alex Mitriță.

La flash-interviul de după meci, Andrei Ivan a vorbit și despre cartonașul roșu primit de adversari. Atacantul Universității Craiova a ținut să îi sară în apărare centralului originar din Carei, care a fost cristicat de trupa gazdă, considerând că eliminarea a fost una corectă.

„Am făcut o primă repriză modestă, ne-am creată câteva ocazii, puteam să și marcăm. Am luat gol din acea lovitură liberă. În a doua repriză, s-a schimbat total jocul. Au avut și ei acea eliminare.

(n.r. Cei de la Poli Iași contestă eliminarea) Sincer, nu am fost acolo lângă Baiaram. Probabil domnul Istvan a văzut bine și asta a fost decizia dânsului.

(n.r. Ce a schimbat Laurențiu Reghecampf la Universitatea Craiova?) Atitudinea, dar mai avem de lucrat la multe. Noi trebuie să lăsăm capul jos, să muncim și o să avem un drum lung”, a spus Andrei Ivan.

Reclame
author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol