Și-a amenințat fosta iubită și a distrus o mașină

Grosu Claudia

Un bărbat de 32 de ani, din Târgu Jiu, a intrat în curtea unui bărbat unde a distrus cu o țeavă o mașină. După câteva ore, polițiștii gorjeni au fost alertați de o femeie că același bărbat o amenință. Împotriva agresorului a fost emis ordin de protecție provizoriu, iar apoi a fost încătușat.

Reclame

„La data de 22 iulie a.c., ora 06:11, Poliția Municipiului Târgu Jiu a fost sesizată prin apel de urgență, de un bărbat din localitatea Telești, cu privire la faptul că în noaptea de 21/22 iulie a.c., un bărbat de 32 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a pătruns fără drept în curtea imobilului său, unde cu o țeavă metalică a distrus mai multe elemente de caroserie ale autoturismului proprietate personală.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu s-au deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. Prejudiciul în urma săvârșirii infracțiunii este de 3.000 de lei. Tot la aceeași dată, după aproximativ trei ore, fiica apelantului, o femeie de 30 de ani, din localitatea Telești, s-a prezentat la Postul de Poliție Ciuperceni, sesizând că este amenințată de fostul concubin.

De precizat este faptul că bărbatul se afla în custodia polițiștilor atunci când femeia s-a prezentat la sediul postului de poliție, acesta manifestând o atitudine agresivă și continuând să o amenințe. Împotriva bărbatului de 32 de ani a fost emis un ordin de protecție provizoriu, iar după administrarea probatoriului a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști. În cursul zilei de mâine, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.

Bărbatul se află în control judiciar, fiind cercetat pentru conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, având dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat și furt calificat”, potrivit IPJ Gorj.

Un bărbat de 32 de ani din comuna gorjeană Bălănești a fost prin beat la volan. Acesta a fost testat, rezultatul fiind de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, acesta nu avea permis.

„La data de 22 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bălănești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Bălănești, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate.

Procedând la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat un rezultat de 1,25 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din verificările efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La aceeași dată, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența alcoolului și care nu deține permis de conducere”, potrivit sursei citate.

Reclame
author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol