Critici dure pentru Mihai Rotaru: „Echipa a fost preluată de un pomanagiu şi impostor”

Anghel Catalin

Adrian Porumboiu nu l-a menajat pe Mihai Rotaru, care a făcut o remarcă deranjantă pentru fostul finanțator de la FC Vaslui. Patronul de la CSU Craiova s-a declarat deranjat de o presupusă părere a lui Edi Iordănescu. Selecționerul României ar considera că pentru Andrei Ivan ar fi mai bine să plece din Bănie.

Rotaru i-a transmis selecționerului că nu vorbește despre echipe precum Vaslui sau Pandurii: „Cum îşi permite să spună asta (n.r. că ar fi mai bine ca Ivan să plece)? Păi, ce, Craiova e Gaz Metan, Pandurii sau Vaslui?! E o bătaie de joc la adresa istoriei acestui club”, a spus Rotaru pentru Prosport.

Adrian Porumboiu s-a simțit atacat sau, cel puțin, a fost deranjat de cuvintele lui Mihai Rotaru. Fostul patron de la FC Vaslui a declanșat o adevărată avalanșă de critici la adresa omului de afaceri care deține CSU Craiova. A spus despre acesta că este „un impostor” și „un pomanagiu”.

(n.r. – ironic) Are dreptate, nu se compară Vasluiul cu echipa fantomatică a lui Rotaru, dar vorbeşte în numele unei entităţi care nu are nicio legătură cu celebra şi formidabila echipă Universitatea Craiova. Am tot respectul pentru tot ce a reprezntat Universitatea Craiova. Între timp, echipa a fost preluată cum a fost preluată de un pomanagiu şi impostor. Pomanagiu că a primit pomană de ala ANRPE peste 60 de milioane de euro și un stadion nou-nouţ.

Impostor, pentru că s-a erijat fără argumente morale şi juridice în continuatorul celebrei Universitatea Craiova. O echipă înfiinţată acum 8-9 ani de zile direct în Divizia B si e confirmată politic drept continuatoarea Universităţii Craiova. Îmi permit o comparaţie. Eu sunt născut în judeţul Buzau şi aş putea şi eu să mă consider urmaşul lui Marghiloman. Astea sunt doar combinaţii politice doar în România făcute. El a benefeciat politic, are stadion nou la îndemână, dar rămân la părerea că nu are nicio legătură cu ceea ce a fost Universitatea Craiova, ce a fost echipa mare a Universităţii Craiova”, a declarat Adrian Porumboiu, pentru Orangesport.ro.

Porumboiu nu s-a oprit și a continuat să îi atragă atenția lui Mihai Rotaru, căruia i-a transmis că este obraznic, doar pentru că îndrăznește să își compare echipa cu FC Vaslui, formație care a obținut rezultate importante pentru fotbalul românesc, în cupele europene.

Este obraznic şi spune că nu se compară cu Vasluiui. Nici nu poate. Vasluiul a jucat în cupele europene, a avut o prezenţă onorabilă în Europa, 2-2 cu Inter, 2-2 cu Lazio, 1-1 cu Galatasaray, 0-0 cu campioana Franţei Lille la Vaslui, 1-0 victorie cu Sporting Lisabona, 0-0 cu Twente, în preliminarii Champions League şi niste rezultate pe care acest impostor nu le-a atins, din vreme ce nu s-a calificat cu draci, Laci, locomotiva din Georgia (n.r. Lokomotiv Tbilisi).

Nu are nicio abilitate să vorbească. Dacă are vreo problemă cu Iordănescu, să nu spună despre Vaslui. Asta e o echipă politică. A preluat ceva. Nu avea cum să fie ce a fost Universitatea Craiova. Istoria Vasluiului în competiţiile interne şi externe este peste istoria echipei patronate de acest trepăduş”, a mai spus Porumboiu.

Reclame
author avatar
Anghel Catalin
Distribuie acest articol