Șofer din Balș, reținut după ce a fugit de poliție pe câmp

Nica Alexandru

Un bărbat de 49 de ani din Balș a fost reținut de polițiști după ce a refuzat să oprească la semnalele acestora. Oamenii legii i-au cerut șoferului să oprească în localitatea Voineasa, dar șoferul și-a văzut de drum. Văzând că este urmărit, bărbatul a oprit și a fugit pe un câmp, dar a fost prins de polițiști. Testat cu etilotestul, bărbatul s-a dovedit a fi băut.

„La data de 18 iunie 2023, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, au reținut un bărbat cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

La data de 17 iunie 2023, în jurul orei 22:00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Balș, în timp ce desfășurau activități specifice pe Drumul Județean 643, în comuna Voineasa, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism.

Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. La scurt timp, conducătorul autoturismului a oprit pe marginea p ărții carosabile și a fugit pe câmp.Acesta a fost identificat de către polițiști, fiind un bărbat, în vârstă de 49 de ani, din comuna Voineasa, județul Olt”, potrivit IPJ Olt.

Bărbatul băut și alergat de polițiști avea și dreptul de conducere suspendat, dar și polița de asigurare a mașinii expirată.

„În urma verificărilor efectuate în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere, iar autoturismul nu avea încheiată o poliță de răspundere civilă și nici inspecția tehnică periodică valabilă.

De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cercetările fiind continuate.

În urma probatoriului administrat, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, la data de 18 iunie 2023, pe numele bărbatului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 19 iunie 2023 să fie prezentat parchetului cu propuneri legale”, potrivit IPJ Olt.

Reclame
author avatar
Nica Alexandru
Distribuie acest articol