vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Harry și soția sa, Meghan, urmăriți de paparazzi într-o cursă cu mașina „aproape catastrofală” 

Prinţul Harry şi Meghan Markle, duce şi ducesă de Sussex, au fost implicaţi într-o urmărire cu maşini ”aproape catastrofală”, la New York, în timp ce paparazzi se aflau pe urmele lor, a declarat purtătorul de cuvânt al cuplului, relatează miercuri DPA/PA Media potrivit Agerpres.

Prinţul Harry şi soţia sa au fost în oraş, marţi, împreună cu mama lui Meghan, Doria Ragland, pentru a participa la un eveniment la care ducesa a primit un premiu.

Cei trei ar fi fost victimele unei „urmăriri necontenite” în care au fost implicate şase maşini cu geamuri fumurii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Într-o declaraţie dată publicităţii miercuri, un purtător de cuvânt al cuplului Harry şi Meghan a spus: „Aseară, ducele şi ducesa de Sussex şi doamna Ragland au fost implicaţi într-o urmărire cu maşini aproape catastrofală, în spatele căreia s-a aflat un cerc de paparazzi extrem de agresivi”.

„Această urmărire necontenită, care a durat peste două ore, a fost la un pas de a provoca mai multe coliziuni cu alţi şoferi, pietoni şi doi ofiţeri NYPD”, a adăugat el.

„Deşi a fi o personalitate publică presupune un anumit nivel de interes public, preţul nu ar trebui niciodată să fie siguranţa unei persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt.

„Diseminarea acestor imagini, având în vedere modurile în care au fost obţinute, încurajează o practică extrem de intruzivă, care este periculoasă pentru toţi cei implicaţi”, a mai spus el.

Se pare că Harry, Meghan şi mama ei erau cazaţi la reşedinţa privată a unui prieten şi nu au dorit să compromită siguranţa acestuia, potrivit DPA/PA Media.

Cei trei au fost prezenţi la o gală ocazionată de a 50-a aniversare a organizaţiei Ms. Foundation for Women. În cadrul acesteia, Meghan a primit premiul Women of Vision din partea fundaţiei în semn de recunoaştere a implicării sale în încurajarea şi susţinenea femeilor şi fetelor.

Aceasta a fost prima apariţie publică a cuplului Harry şi Meghan după absenţa ducesei de la încoronarea regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, la începutul acestei luni.

Departamentul de poliție din New York a informat, miercuri seară, că nu au existat coliziuni, avarii și nimeni nu a fost rănit sau arestat în presupusa urmărire a prințului Harry de către paparazzi pe străzile metropolei americane, scrie BBC.

„NYPD a oferit ajutor unei echipe private de securitate care îl proteja pe ducele și pe ducesa de Sussex. Au fost mai mulți fotografi care au făcut acest transport dificil. Ducele și Ducesa au ajuns la destinație și nu au fost raportate coliziuni, somații, nu au fost oameni răniți și nici arestați”, a precizat departamentul de poliție din metropola americană.

Pe acesta temă a vorbit inclusiv primarul orașului, Eric Adams.  El a spus că până și o urmărire de zece minute ar fi fost „extrem de periculoasă”.

Totuși, el a spus că are dubii că a fost vorba de o urmărire de două ore, dar că va cerceta și va afla dacă așa a fost situația.

„Avem mult trafic, multă mișcare. Mulți oameni ne folosesc străzile. Orice fel de urmărire în viteză mare care implică ceva de acest fel este nepotrivită”, a spus oficialul american, referindu-se la presupusă urmărire invocată de Harry Mountbatten și Meghan Markle.

Adams a vorbit și de moartea prințesei Diana, comparând situațiile și spunând că ar fi fost „oribil” dacă un trecător nevinovat ar fi fost rănit sau ucis în acest incident. El a mai spus că deși paparazzi vor să facă fotografia perfectă, „siguranța publică trebuie să fie mereu cea mai importantă”.

Conform informațiilor pe care le-a primit, spune Adams, doi ofițeri de poliție ar fi putut fi răniți.

„New York nu este ca un orășel de pe undeva. Nu ar trebui să mergi cu viteză nicăieri, dar acesta este un oraș foarte dens populat”, a mai spus el.

Politica