Un bărbat de 35 ani din județul Olt a fost amendat cu 40.000 lei, după ce a aruncat mai multe deșeuri, provenite din dezmembrarea de autovehicule, pe un teren situat în extravilanul municipiului Slatina.
„Polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Olt au efectuat, la data de 3 aprilie a.c., un control pentru verificarea aspectelor sesizate, ocazie cu care au fost identificate atât zona, cât și deșeurile aruncate pe terenul situat în extravilanul municipiului Slatina.În urma verificărilor efectuate, cu sprijinul Poliției Locale Slatina, polițiștii au identificat persoana în cauză, respectiv un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Valea Mare, județul Olt. Bărbatul a fost sancționat contravențional de polițiștii Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, cu amendă în valoare de 40.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 92/2001 privind regimul deșeurilor”, arată Poliția Vâlcea.
În plus, bărbatul a fost obligat să ridice deșeurile și să curețe terenul pe cheltuiala proprie.