vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. A murit electrocutat după ce a încercat să fure transformatoare electrice

Polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au reținut sâmbătă, 18 martie, pentru 24 de ore, doi bărbați de 29 și 46 de ani, ambii din orașul Rovinari, bănuți de săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

„Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că în seara zilei de 17 martie a.c., cei doi bănuiți, alături de un alt bărbat de 52 de ani, toți din orașul Rovinari, intenționau să sustragă componente electrice, din stația de transformatoare electrice a unei companii de apă, de pe raza localității Țânțăreni.

Bărbatul de 52 de ani s-a electrocutat și a decedat, trupul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, sub supravegherea unității de parchet competente”, potrivit IPJ Gorj.

Politica