Mehedinți. Autoturism radiat din circulație de autoritățile germane, confiscat în Orșova

Un bărbat de 55 de ani, din orașul Orșova, este cercetat pentru punerea în circulație a unui autoturism ce figura radiat din circulație de autoritățile germane din anul 2021.

”La data de 16 martie a.c.,ora 11.20, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Orșova au depistat, în trafic, un bărbat de 55 de ani, din orașul Orșova în timp ce conducea un autoturism pe strada Cernei, în municipiul Orșova, autoturism ce figura radiat din circulație de autoritățile germane din anul 2021”, se arată în comunicatul IPJ Mehedinți.

În urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul posedă permis de conducere valabil, iar autoturismul condus de acesta figura ca bun căutat pentru confiscare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliției municipiului Orșova în vederea continuării cercetărilor.

A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și tăinuire.

Populare

Recomandări

Peste 170.000 de americani au ales să exploreze frumuseţile României, în 2022

Peste 170.000 de americani au ales să exploreze frumuseţile...

Trei răniți, în urma unui accident rutier produs pe DN 7

Trei persoane au fost rănite, fiind transportate la spital,...

O nouă avertizare RO-Alert, după ce un urs a fost observat într-o localitate vâlceană

Un urs a fost observat într-o localitate vâlceană. Autoritățile...

Atenţionare de călătorie emisă de MAE pentru românii care merg în Italia

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de...