Telescaunul din Parâng, oprit de cutremure

Jurnalul Olteniei

Instalația de transport pe cablu din zona Rusu, care urcă în stațiunea Parâng, este oprită toată ziua de miercuri, anunță Cronica Văii Jiului.

Reclame

Măsura a fost impusă de o defecțiune, apărută după cutremurele de pământ resimțite în zona de munte a Văii Jiului.

„Ca urmare a efectelor cutremurului de marți, telescaunul din zona Hotel Rusu nu va putea funcționa miercuri, 15 februarie.2023, din cauza unor probleme apărute la  comunicarea datelor între stații”. Este anunțul făcut de cei care gestionează domeniul schiabil din Parâng.

Cei care vor să urce la munte, în Parâng, pot să o facă doar cu telescaunul vechi. Acesta va funcționa după programul normal, între orele  9,00 -17,00. În Parâng, telescaunul este singurul mijloc de transport, deoarece artera rutieră este închisă circulației și doar cele două instalații de transport pe cablu fac transportul turiștilor.

Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol