Angajatul care îl costă pe Mititelu 3 puncte la masa verde recunoaște că a greșit

Cătălin Rizan, responsabil cu ordinea și securitatea la clubul lui Adrian Mititelu, și-a asumat greșeala. Acesta spune că a semnat procesul verbal de predare-primire a sectorului în care galeria oltenilor s-a așezat.

După ce au intrat suporterii în sectorul destinat galeriei oaspete, responsabilul cu securitatea de la Sepsi m-a rugat să semnez procesul verbal de predare-primire a sectorului respectiv. Mi-a spus că trebuie pentru dosarul meciului, în cazul în care se distrug scaune. Nu m-am consultat cu nimeni din conducerea noastră. Nu mai semnasem așa ceva, decât la un meci cu Dinamo. Nu m-am gândit că semnarea acelui proces verbal va produce probleme clubului, iar de acea hârtie depinde decizia de la Comisia de Disciplină. Îmi pare rău, am făcut o greșeală prea mare”, a declarat Cătălin Rizan, citat de GSP.ro.

Angajatul FCU spune că nu știe ce se va întâmpla cu el și ce decizie va lua patronul echipei, în urma acestui episod: „”E normal ca domnul Adrian Mititelu să fie supărat pe mine. Nu știu ce se va întâmpla cu mine. E învățătură de minte. Normal ar fi ca meciul să se rejoace cu porțile închise”, a mai spus Cătălin Rizan.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Foto: Captură Video Digi Sport

Populare

Recomandări

ANM: Vreme caldă şi temperaturi peste mediile perioadei, în următoarele două săptămâni

Vremea va fi, în general, frumoasă pe parcursul următoarelor...

MAE, atenționare de călătorie în Franța: Zboruri anulate până marți

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi informează pe cetăţenii români...

Polițiștii doljeni, la Caravana ecologizării

Peste 1500 de kilograme de deșeuri au fost strânse...

Vâlcea. Weekend cu amenzi și dosare penale, în trafic

De la șoferi fără permis de conducere și până...