luni, noiembrie 11, 2024

Ultima ora

Sport

Doi turiști, surprinși de un viscol puternic în Masivul Leaota

Doi turiști din Brașov au fost surprinși de un viscol puternic în Masivul Leaota și din cauza vizibilității reduse au rătăcit drumul. Au fost alertați salvamontiștii, iar aceștia au reușit să ajungă la ei după aproximativ 6 ore.

„Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmboviţa aflată la Baza de salvare montană Peştera a fost alertată în data de 22 ianuarie, în jurul orei 15,40, să intervină în sprijinul a doi turişti din Braşov. Date fiind condiţiile meteo nefavorabile (ninsoare, vânt, ceaţă), stratului nou de zăpadă depus şi vizibilităţii scăzute odată cu lăsarea întunericului, aceştia s-au abătut de la traseul marcat, necesitând intervenţia promptă a salvatorilor”, precizează Salvamont Dâmboviţa.

Echipa de salvamontiști au ales cel mai scurt traseu, dar chiar și așa, din cauza condițiilor meteo aspre, drumul a durat mai bine de șase ore până au ajuns la turiști.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Din cauza intemperiilor şi a stratului de zăpadă depus, salvatorii au ajuns la victime în jurul orei 21,00. Ceaţa deasă şi vântul puternic puteau să fie fatale pentru cei doi turişti, dacă nu erau găsiţi la timp, aceştia nu aveau nicio şansă să supravieţuiască până dimineaţă. Acţiunea de salvare s-a încheiat la 23,30 (…) Turiştii nu aveau afecţiuni medicale, erau extenuaţi, deshidrataţi şi speriaţi, dar, odată cu vederea salvatorilor, starea lor s-a schimbat în bine. Pe întreg parcursul operaţiunii de căutare-salvare, echipa de salvatori a menţinut permanent legătura cu ei”, a mai informat Salvamont Dâmboviţa.

Turiştii care vor să ajungă în zona montană a judeţului Dâmboviţa sunt sfătuiţi să se informeze la punctele Salvamont sau telefonic despre starea traseelor şi despre condiţiile meteo.

Salvamont Dâmboviţa anunţă că în zona montană a judeţului este pericol ridicat de avalanşă pentru următoarele zile.

Foto: Facebook/Salvamont Salvaspeo Dâmbovița

Politica