Programări pentru târgujienii care vor să îl colinde pe primarul Romanescu

Edilul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat faptul că orice colindător sau grup de colindători, care își doresc să viziteze Primăria de sărbători, trebuie să își facă programare în acest sens. Nu vor putea intra să îl colinde pe primar mai mult de 30 de persoane, în același timp.

„Așteptăm, cu bucurie, colindătorii, pentru care ne-am pregătit cum se cuvine, în perioada 12 – 15 decembrie! Avem surprize deosebite pentru copii, iar grupurile de colindători se pot înscrie luând legătura cu reprezentantul municipalității, doamna Mihaela Călinoiu, la numărul de telefon 0253.213.317, interior 213, în perioada 05 – 09 decembrie, între orele 09:00 și 15:00. Fiecare grup va fi format din maxim 30 de persoane, iar programările se vor face din 5 în 5 minute, în așa fel încât să putem primi cât mai mulți copii. Vă așteptăm cu drag!”, a transmis primarul.

foto: Facebook/Marcel Romanescu

Populare

Recomandări

45 de ani de închisoare, după ce a încercat să recreeze crimele odiosului Jeffrey Dahmer

Criminalii în serie și atrocitățile lor produc nu doar...

Craiova. Trei frați, acuzați de proxenetism cu minore

Trei frați cunoscuți în lumea interlopă din Craiova au...

Vâlcea. Turiști blocați la Cozia. Un copil de 1 an și jumătate între aceștia

Un grup de 4 persoane, printre care un copil...

Făina de greieri, acum și în România

Un magazin online din Baia Mare a pus la...