sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Adela Gherghe – cea mai puternică femeie din PNL Dolj!

Adela Gherghe, primar al localității Malu Mare, a fost aleasă Președinte al Organizației Femeilor Liberale a PNL Dolj, în cadrul şedinţei Comitetului de Coordonare Județean, ce a avut loc marți. La eveniment au participat peste 430 de membre, dar și președintele PNL Dolj, deputatul Ștefan Stoica, deputatul Nicolae Giugea, președintele PNL Craiova, Daniela Nicolescu – Secretar General al OFL PNL, deputat Cristina Trăilă, dar și Lidia Constantinescu – Vicepreședinte OFL PNL.

Suntem aici pentru toate cele care au nevoie de noi. Nu suntem, în schimb, aici, ca să fim peste cineva, ci ca să fim egale cu oricine. Trăim zile groaznice. Suntem aici chiar și pentru surorile noastre din Ucraina, care, în frig și frică, nu știu cu ce și cum să își mai hrănească copiii. Suntem aici și ca să nu ajungem în situația lor. Ce femeie credeți că ar porni vreodată un război? Suntem aici pentru că știm să aduce un plus de valoare, echilibru și sensibilitate. Știm să fim empatice, pentru că știm ce înseamnă suferința. Suntem dispuse să facem un sacrificiu, pentru cei pe care îi iubim, pentru că știm de la mamele noastre cum să fim mame. Știm să facem diferența între feminitate și feminism și mai știm ceva: Știm că trebuie să fim frumoase în timp ce facem aceste lucruri. A fi femeie liberală înseamnă să fi altruistă, să prețuiești dragostea, casa, familia și profesia. Suntem aici pentru că știm, știm ce să votăm în interesul nostru, știm ce înseamnă libertatea. Trăim în aceeași lume, cu lipsurile și cu lucrurile ei bune, dar noi chiar putem să înclinăm balanța în favoarea lucrurilor bune. O femeie poate schimba lumea. Știu ce înseamnă să fii femeie”, a transmis Adela Gherghe.

Cu ocazia întâlnirii cu femeile din filiala Dolj, Ștefan Stoica a anunțat faptul că Biroul Politic Judeţean al filialei, în conformitate cu atribuțiile sale privind organizarea și conducerea activității organizațiilor locale și județene, a adoptat cu unanimitate de voturi propunerea ca la alegerile locale și parlamentare din anul 2024 ponderea femeilor din cadrul filialei PNL DOLJ pe listele de candidatura va fi de minimum 30%.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Felicitări, Adela! Felicitări tuturor doamnelor și domnișoarelor care și-au asumat responsabilitatea de a candida și a ocupa o funcție în conducerea OFL Dolj! Activitatea politică trebuie să țină cont, în primul rând, de nevoile pe care cetățenii le au. Și, cum jumătate din membrii unei comunități sunt femei, este rolul organizației de femei să fie atentă la nevoile acestui segment și să promoveze în funcții publice, pe criterii de meritocrație, femei care să propună politici publice cu impact în societate. Dragi colege, vă prețuim și vă respectăm!”, a fost mesajul deputatului.

În urma votului, Adela Gherghe și-a aflat și echipa:

  • Broscaru Irina – Prim-vicepreședinte
  • Iancu Diana – Prim-vicepreședinte
  • Dumitru Corina – Vicepreședinte
  • Făgețeanu Carmen – Vicepreședinte
  • Mihai Margareta – Vicepreședinte
  • Milotinescu Irina – Vicepreședinte
  • Năstase Amalia – Vicepreședinte

Politica