Grădiniță nouă, în Pristol

Grosu Claudia

„Modernizarea infrastructurii sistemului educațional poate reduce riscul abandonului școlar”

Reclame

Copiii din Pristol au o grădiniță nouă, printr-un proiect finanțat cu fonduri europene, în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală. Obiectivul de investiții are o valoare de 270.000 euro, a presupus atât construirea grădiniței, cât și amenajarea spațiului exterior, cu mobilier specific și covor de protecție.

Grădinița a fost inaugurată vineri, în prezența președintelui Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a deputatului Alin Chirilă, primarului Ion Neamțu, copii și părinți din comună.

“Încurajăm investițiile în unitățile de învățământ cu atât mai mult dacă ele sunt realizate cu fonduri europene. Modernizarea infrastructurii sistemului educațional poate reduce riscul abandonului școlar în mediul rural și chiar depopularea satelor. Îl felicit pe primarul Ion Neamțu pentru implementarea acestui proiect și îi doresc mult succes în activitate!”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Reclame
author avatar
Grosu Claudia
Distribuie acest articol