FOTO/ Accident în Brazda lui Novac. O femeie a fost rănită

Jurnalul Olteniei

O femeie a fost rănită în urma unui accident rutier ce a avut loc în Craiova, la intersecția străzilor Brazda lui Novac cu Doljului. Polițiștii locali cu atribuții rutiere aflați în zonă au anunțat echipajele medicale, au asigurat măsurile de prim ajutor, au pus în aplicare procedurile legale pentru astfel de cazuri și au asigurat fluidizarea circulației până la sosirea echipajelor de la Biroul Poliției Rutiere.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii care au stabilit că un bărbat de 50 de ani, cetățean italian, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brazda lui Novac, ar fi surprins și accidentat o femeie de 56 de ani, din municipiul Craiova, în calitate de pieton. În urma evenimentului rutier, femeia a necesitat îngrijiri medicale fiind transportată la spital. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ”, informează IPJ Dolj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol