Gheorghe Dincă a fost mutat de la Penitenciarul Craiova, la câteva zile după ce a primit sentința în cazul dosarului Caracal, unde este acuzat că le-a violat și ucis pe Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu.
Potrivit Fanatik, Dincă ar fi transferat la Penitenciarul Mioveni. Acesta are un statut cu totul special printre deținuții aflați în acest moment în spatele gratiilor. Bărbatul condamnat pentru uciderea Alexandrei Măceșanu și a Luizei Melencu ar deține informații care nu au fost făcute niciodată publice în cazul Caracal și care vizează șefi locali din poliție și chiar procurori care s-au ocupat cazul său.
„Sunt mai multe variante. Una ar fi pentru a preîntâmpina ce s-a întâmplat cu Marinel „Cocoș” (Bogdan Daniel Marinel, proxenet din Caracal n.r.), care a plasat fete inclusiv muncitorilor de la baza Deveselu. Acest Cocoș a murit subit, după ce a primit sentința pe fond. Dacă nu mă înșel, l-au găsit cu coloana ruptă. Și pentru a nu i se întâmpla și lui Dincă un „accident” de acest tip, au preferat să-l mute de acolo. Eu am verificat acest dosar, în el apar și câteva „uniforme militare”, dar s-a trecut rapid cu vederea acest lucru. Am încercat să-i găsesc familia, dar mi s-a spus că au plecat toți din țară. O altă variantă ar fi ca Dincă să fie „prelucrat” de cei de la Capitală”, a declarat avocata familiei Melencu, pentru sursa menționată.