vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

O familie a trăit cu cadavrul unui bărbat în casă mai bine de un an

Familia unui bărbat de 35 de ani, care a murit în aprilie anul trecut din cauza Covid-19, a trăit în casă cu cadavrul lui crezând că este doar în comă și că se va trezi în cele din urmă.

Vimlesh Sonkar, funcționar la taxe și impozite în Ahmedabad, India, a fost internat în spital pe 19 aprilie 2021 și a fost declarat mort după trei zile. Un certificat de deces a fost înmânat familiei bărbatului, dar rudele au refuzat să creadă că acesta a murit și, în loc să-l înmormânteze, i-au luat cadavrul acasă și l-au îngrijit de parcă ar fi fost bolnav și urma să-și revină la un moment dat, potrivit The Indian Express. Rămășițele mumificate ale bărbatului au fost descoperite în urmă cu câteva zile, când colegii de muncă au sesizat poliția, îngrijorați din cauza absenței îndelungate.

„Persoana murise pe 22 aprilie 2021, în timpul celui de-al doilea val de Covid”, a declarat directorul medical (CMO) al spitalului, Alok Ranjan. Nu este clar de ce familia lui Vimlesh nu a vrut să accepte faptul că acesta a murit.

Policlinica Buna Vestire Craiova

The Times of India spune că rudele i-au dus cadavrul la un alt spital pentru o a doua opinie și, chiar dacă și medicii de acolo au confirmat decesul, i-au luat cadavrul acasă și l-au tratat ca și cum ar fi fost în comă și se putea trezi într-o zi.

Astfel, soția, părinții, frații și familiile acestora, care locuiau cu toții în aceeași casă, au trăit timp de un an și jumătate cu cadavrul având grijă de el, curățând și dezinfectând corpul cu Dettol de trei ori pe zi, schimbându-i hainele zilnic și lăsând aerul condiționat să funcționeze în permanență.

„Când colegii sunau și întrebau de el, familia spunea că Vimlesh era bolnav”, a declarat un ofițer de poliție pentru The Indian Express.

„Familia a cumpărat și butelii cu oxigen și a spus vecinilor că este în comă și este tratat acasă. Erau convinși că trăiește și că starea lui se va îmbunătăți.”

Descoperirea șocantă a cadavrului lui Vimlesh Sonkar a fost făcută de o echipă de poliție trimisă de colegii de serviciu, scrie digi24.ro În ciuda atenției acordate de membrii familiei sale, trupul bărbatului de 35 de ani era în stare avansată de descompunere, un martor ocular spunând că arăta ca o mumie, cu carnea uscată pe oase.

Totuși, niciun membru al familiei nu a intrat la idei. Acum, cadavrul lui Vimlesh a fost dus din nou la un spital, unde decesul a fost reconfirmat.

De această dată, familia a acceptat situația și a fost de acord să-i incinereze trupul. „Pentru că nu a fost comisă nicio infracțiune, nu vom lua nicio măsură împotriva nimănui”, a declarat un responsabil din poliție.

Politica