Târgujienii vor finanțare pentru un centru de colectare prin aport voluntar

Primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, a anunțat faptul că autoritățile locale au depus documentația pentru obținerea finanțării prin PNRR a unui centru de colectare prin aport voluntar.

„Intenționăm, astfel, să reducem depozitările ilegale de deșeuri (de la electrice și electrocasnice, până la cadavre de animale sau deșeuri periculoase) și să îmbunătățim rata de colectare selectivă a deșeurilor provenite din gospodării, reducând, totodată, impactul negativ asupra mediului. Terenul intravilan pe care se va amenaja aparține domeniului public și este situat în cartierul Bârsești, pe o suprafață de 13.822 mp”, a spus edilul.

Este vorba despre un proiect cu o valoare maximă eligibilă de 3.830.914,00 lei, finanțat prin PNRR și care cuprinde:

• Platformă carosabilă pentru amplasarea containerelor de tip ab-roll pentru deșeuri și circulația autoturismelor cetățenilor care aduc deșeuri;

• Platformă betonată pentru amplasarea containerelor de tip baracă;

• Canalizare pentru colectarea apelor pluviale;

• Zonă verde cu gazon și plantație perimetrală de protecție;

• Copertină pe structură metalică pentru protecția containerelor deschise;

• Împrejmuirea amplasamentului cu gard din panouri bordurate prinse pe stâlpi din oțel, cu poartă de acces culisantă;

• În zona de acces principal se va monta un cântar carosabil pentru camioane.

Pe lângă lucrările de amenajare descrise mai sus, platforma va fi prevăzută cu următoarele dotări:

• Container de tip baracă pentru administrație – supraveghere;

• Container de tip baracă, frigorific, pentru cadavre de animale mici de casă (pisici, câini, păsări);

• Un container de tip baracă pentru colectarea de deșeuri periculoase (vopsele, bidoane de vopsele sau diluanți, medicamente expirate, baterii)

• Trei containere prevăzute cu presă pentru colectarea deșeurilor de hârtie/carton, plastic, respectiv textile;

• Trei containere închise și acoperite de tip walk-in, pentru colectarea deșeurilor electrice/electronice, a celor de uz casnic (electrice mari – frigidere, televizoare, etc.) și a celor de mobilier din lemn;

• Două containere de tip SKIP deschise, pentru deșeuri de sticlă – geam, respectiv sticle/borcane/recipiente;

• Trei containere deschise, înalte, de tip ab-roll pentru anvelope, deșeuri metalice, deșeuri de curte/grădină (crengi, frunze, etc);

• Trei containere deschise, joase, de tip ab-roll pentru deșeuri din construcții, moloz;

• Separator de hidrocarburi pentru toată platforma carosabilă;

• Două scări mobile metalice pentru descărcarea deșeurilor în containerele deschise înalte.

• Stâlpi de iluminat și camere supraveghere.

Populare

Recomandări

VÂLCEA. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA 12.12 – 18.12.2022

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...

OLT. LUCRĂRI PENTRU PREVENIRE ȘI CORECTARE AVARII – SĂPTĂMÂNA  12.12 – 18.12.2022

Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru...