marți, noiembrie 5, 2024

Ultima ora

Sport

VIDEO/ Peste 100 de străini care voiau să intre ilegal în Spaţiul Schengen, prinși ascunși în camioane

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi în două TIR-uri încărcate cu diverse bunuri, 103 cetăţeni din diferite state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.

„În data de 10.08.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român. Bărbatul conducea un automarfar înmatriculat în România şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ferestre și uși PVC, pe ruta România-Italia. În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, 75 de cetățeni străini”, informează Poliția de Frontieră.

Câteva ore mai târziu, în același punct de trecere a frontierei, un cetățean turc s-a prezentat pentru a ieși din țară la volanul unui camion, în care transporta piese auto, pe ruta Turcia-Germania.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ambele cazuri, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, India și Pakistan care au declarat că intenţionau să ajungă ilegal întrun stat din vestul Europei.

Politica