Craiova. Restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum

Jurnalul Olteniei

Primăria Municipiului Craiova anunţă că, pentru desfășurarea manifestărilor dedicate celebrării Zilei Imnului Național, ce va avea loc, în data de 29.07.2022, în Piața Tricolorului din Craiova, vor fi instituite restricții de circulație pe mai multe sectoare de drum.

Reclame

Astfel, în data de 29.07.2022, în intervalul orar 08:00 – 10:00, se va închide circulaţia rutieră pe strada A.I. Cuza, tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Romul şi intersecţia cu str. Arieş;

”În situaţia în care autovehiculele staţionate în zona restricţionată obstrucţionează buna desfăşurare a manifestărilor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi reamplasate în zonele aflate în imediata apropiere”, se arată în comunicatul primăriei.

Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenţie şi să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.

      

Reclame
author avatar
Jurnalul Olteniei
Distribuie acest articol