marți, aprilie 23, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la Kiev

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, joi, la Gara din Kiev, a informat Administraţia Prezidenţială.

De asemenea, joi dimineaţă şi preşedintele francez Emmanuel Macron, cancelarul german Olaf Scholz şi premierul italian Mario Draghi au ajuns cu trenul la Kiev.

Potrivit presei internaţionale, cei trei s-au reunit în timpul nopţii la Rzeszow, oraş din sud-estul Poloniei care dispune de un aeroport internaţional, după care şi-au continuat drumul cu acelaşi tren spre Kiev, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderii europeni ar urma să discute cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski despre continuarea sprijinului pentru Kiev în faţa invaziei ruse şi despre aspiraţiile Ucrainei de aderare la Uniunea Europeană.

Călătoria celor trei lideri cu trenul a fost pregătită timp de mai multe zile, însă nu a fost confirmată oficial decât cu puţin timp înainte de sosirea lor în capitala Ucrainei, din motive de securitate. Cu toate acestea, presa internaţională relatase deja despre o posibilă vizită.

Liderii vor avea convorbiri, urmate de o conferinţă de presă.

Foto: Facebook/Klaus Iohannis

Politica