Kinetoterapeut de la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, pe podium la Campionatul de masaj intercontinental

Mihaela Chivu, kinetoterapeut la Spitalul Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, a urcat pe podium la Campionatul de masaj intercontinental. Aceasta a luat locul 1 atât la Masaj Terapeutic, cât și la Masaj în stil oriental liber.

Felicitari, Mihaela! Colega noastra, kinetoterapeut în cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, a urcat pe podiumul Campionatului de masaj intercontinental. Mândri că este colega noastră! Avem certitudinea că pacienții noștri sunt pe cele mai pricepute maini”, a fost mesajul reprezentanților Spitalului de Neuropsihiatrie Craiova.

Federația Mondială de Masaj a fost înființată pentru a răspândi masajul la nivel mondial prin organizarea de sesiuni de formare, seminarii educaționale, tabere și evenimente internaționale. Ideea de a crea WMF s-a născut în Ucraina, acolo unde a și fost construită. Birourile administrative se află în Grecia și Liban, organizația fiind acreditată oficial.

„Scopul nostru este de a promova o dezvoltare a educației în domeniul masajului prin susținerea tuturor instituțiilor și persoanelor care sunt membre ale Federației Mondiale de Masaj. Misiunea WMF este de a uni experții sub un singur steag și de a promova teoria și practica masajului în întreaga lume. Membrii WMF pot fi orice federații naționale de masaj, uniuni locale de masaj, toate instituțiile de învățământ ca universități, colegii, școli și toate companiile care oferă servicii de masaj, terapeuți profesioniști, inclusiv toate persoanele care se ocupă de masaj prin orice mijloace teoretice sau practice. WMF are în derulare numeroase programe educaționale, privind evenimente, stagii și tabere. În cooperare cu WMF este o mare oportunitate de a împărtăși experiența și cunoștințele pe plan mondial”, transmit reprezentanții organizației.

Populare

Recomandări

ISU Mehedinți, recomandări pentru prevenirea incendiilor în sezonul rece

Odată cu răcirea vremii, crește riscul producerii unor incendii...

Mafia lemnului, asaltată de mascați! 146 de percheziţii, în 17 județe

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri dimineaţă, 146 de percheziţii...

Craiova. Circulație restricționată pe Bulevardul Ilie Balaci

Circulaţia rutieră va fi restricționată pe bld. Ilie Balaci,...

1000 de lei de la Ministerul Culturii pentru Brâncuși. Primarul din Târgu Jiu reacționează

Ministerul Culturii a alocat la începutul acestei luni 1000...