Bătrânele autoturisme românești, îndrăgite, mai ales pentru doza de libertate pe care o ofereau, asociate cu vacanțele pitorești, dar și cu munca grea, se vindeau ca pâinea caldă și fabricile abia făceau față cererii.
Acestea pot fi admirate la expoziția din centrul municipiului Târgu Jiu. Generații întregi s-au bucurat de ele și mulți pot merge să le vară pentru câteva clipe de nostalgie, iar generațiile tinere pot observa ce mașini se fabricau odată în România.
„Zilele Municipiului Târgu Jiu continuă cu evenimentele anunțate pe insulița de pe Jiu, dar și la Coloana Infinitului. Mâine încheiem ansamblul de evenimente cu un concert extraordinar, așteptat de toată lumea: Ronna Riva, Ale & The Band, Nicole Cherry și Andra, ce va începe de la ora 20:00, pe scena montată pe insulița de pe Jiu. Evenimentul se va încheia cu un foc de artificii spectaculos”, a transmis primarul din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.



foto: Facebook/Marcel Romanescu