vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Cluburile sportive școlare și palatele copiilor vor trece de la Ministerul Educației la primării

Cluburile sportive școlare și palatele Copiilor vor trece din administrarea Ministerului Educației, în administrarea primăriilor și consiliilor locale, potrivit unui anunț făcut de ministrul Educației, care a prezentat drept o „descentralizare” această inițiativă.

Ministrul a dat exemplu Baza Sportivă Cireșarii, din Sectorul 1, în care a implicat universitatea al cărei rector suspendat este, în igienizarea și curățarea terenului, scrie scrie Edupedu.ro.  Potrivit acestuia, ministerul nu a reușit să aibă grijă de baza sportivă: „Aș vrea să vă spun un lucru, în premieră. Am luat decizia de a prezenta guvernului un exemplu de descentralizare. Mai exact, toate palatele copiilor, toate cluburile școlare, Clubul Cireșarilor de exemplu și toate cluburile administrative școlare, să treacă din administrarea centralizată a Ministerului Educației, pentru că s-a dovedit că nu putem gestiona eficient aceste entități pe întreg teritoriul, către autoritățile locale.”

În luna august anul trecut, mai mulți studenți voluntari și profesori, plus personal administrativ de la Universitatea de Agronomie, la care Sorin Cîmpeanu este rector suspendat pe perioada exercitării mandatului de ministru, au curățat baza Sportivă Cireșarii.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Aș vrea să vă spun că sunt foarte mândru, există o universitate- USAMV București- care s-a implicat pro bono în baza Cireșarii și dincolo de amenajările peisagere, au făcut un teren de fotbal cu gazon natural care trebuie irigat pentru a fi întreținut, dincolo de sistemul de drenaj. Ca să fie irigat au avut nevoie de foraje de apă. Tot USAMV București a făcut foraje de apă, deci a făcut foarte multe investiții pro bono. Ministerul Educației a susținut prin CNI construcția unor terenuri de sport și sunt foarte legat de această bază,” spune ministrul Sorin Cîmpeanu.

El e precizat că își dorește ca prin lege să nu poată fi modificată destinația timp de 10 ani, iar oamenii să poată vizita cluburile sportive.

“Insist ca înainte de a fi înmânată autorităților locale să fie deschisă publicului din zonă, într-o manieră controlată, între anumite ore, astfel încât să nu impieteze asupra activităților copiilor, dar să poate beneficia și locuitorii. Având în vedere anumite interese de altă natură decât cea educațională, imperativ, prin lege, nu se va putea schimba destinația vreme de 10 ani. Cel puțin 10 ani, aceste cluburi sportive școlare vor trebui să își păstreze obiectul de activitate. Eu aș pune mai mult de 10 ani, dar legislația din România, din câte am înțeles, nu ne permite să impunem,” a mai spus ministrul.

Foto: Facebook

Politica