joi, martie 28, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Premii pentru elevii din Dolj și Gorj, la Olimpiada Națională de Religie

Mai mulţi elevi din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Grigorie Teologul” din Craiova şi Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu au participat la Olimpiada Națională de Religie pentru Seminarii și Licee Teologice Ortodoxe. Concursul s-a desfășurat în perioada 26-30 aprilie 2022, în orașul Botoșani.

Din partea Seminarului Ortodox „Sf. Grigorie Teologul” din Craiova au participat elevii: Teodor Lăzărică, la disciplina Studiul Vechiului Testament (clasa a IX-a), coordonat de către Arhid. Prof. Dr. Cristian Angel Stăiculescu; Daniel Guran, la disciplina Studiul Noului Testament (clasa a X-a), coordonat de către Pr. Prof. Gheorghe Pârva; Dragoș Popescu, la disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române (clasa a XI-a), și Costinel Șerbulescu, la disciplina Dogmatică Ortodoxă (clasa a XII-a), coordonați de către Pr. Prof. Dr. Cristin Sperlea. Lotul olimpic a fost însoțit de către Diac. Prof. Doru Marcu, prin purtarea de grijă a Părintelui Director Prof. Vintilă Belcineanu.

Festivitatea de deschidere a avut loc în Biserica Vovidenia din Botoșani, în prezența oficialităților locale, din Ministerul Educației și a celor bisericești. Desfășurarea probei scrise pentru fiecare disciplină s-a desfășurat în ziua de miercuri, 27 aprilie 2022, în sălile Seminarului Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” – Botoșani.

Policlinica Buna Vestire Craiova

După proba scrisă, s-au organizat programe de vizitare a orașului gazdă, dar și a unor centre monastice locale, precum Mănăstirea Eșanca, Mănăstirea Gorovei și Schitul Sf. Ioan Iacob de la Neamț/Crăiniceni. De asemenea, a fost organizat un program cultural-artistic intitulat „Seara românească”.

Seminarul de la Craiova a obținut premiul al II-lea la disciplina Studiul Noului Testament, prin elevul Daniel Guran, și mențiune la disciplina Dogmatică Ortodoxă, prin elevul Costinel Șerbulescu. De asemenea, elevii Teodor Lăzărică și Dragoș Popescu au primit diplome cu titulatura de Premiu Special. 

Premii importante au obţinut şi elevii din cadrul Liceului Teologic „Sfântul Nicodim” din Târgu Jiu, participanţi la Olimpiada Naţională de Religie.

Astfel, elevul Șoșoi Mihnea Mihai ( clasa a XII-a) a obținut mențiune la disciplina Dogmatică.

Premii Speciale: Trînca Nicolae Valentin ( clasa a IX-a), la disciplina Vechiul Testament; elevul Balan Constantin Vasile (clasa a X-a), la disciplina Noul Testament;  elevul Crețan Șomanescu Ștefan ( clasa a XI-a), la disciplina I.B.O.R.

Lotul olimpic a fost însoțit de către prof. Popescu Petre Laurențiu, prin purtarea de grijă a Părintelui Director Ştefan Cristi Vătafu.

Politica